Şatena a rămas fără emisiunea «Showbiz report», pentru că avea audienţe foarte slabe

Nu are noroc în dragoste şi, mai nou, a rămas şi fără emisiune! Ilinca Vandici a fost pusă deocamdată pe tuşă de cei de la Antena 2, ultima ei emisiune, „Showbiz report" înregistrând audienţe catastrofale. Ilinca este încă sub contract cu Antenele şi aşteaptă un alt format, care să-i aducă în sfârşit succesul mult visat.

Vara aceasta a făcut multe victime în rândul vedetelor de pe sticlă! Plecate în vacanţă, la întoarcere multe dive ale showbiz-ului s-au trezit pe dinafară, ele nefiind incluse în noile grile de toamnă.

Este şi cazul Ilincăi Vandici, intrată într-un con de umbră după despărţirea de fotbalistul Ciprian Marica. Ilincăi i s-au cam înecat corăbiile nu doar în amor, dar şi pe plan profesional. De la lansarea ei pe sticlă, în urmă cu aproximativ şapte ani, Ilinca a schimbat mai multe posturi de televiziune, dar nicăieri nu şi-a găsit locul. La postul tv B1 a stat sub aripa „ocrotitoare" a iubitului Răzvan Păunescu, vreme de câţiva ani, la rubrica „Meteo".

După terminarea relaţiei, ea a migrat spre Kanal D, schimbându-şi şi iubitul în persoana unui alt băiat de bani gata, Alin Cocoş, fiul vitreg al Elenei Udrea. La Kanal D, Ilinca a găzduit emisiunile „Magic Taxi" şi „Bulevard", până în ianuarie 2009, iar două luni mai târziu a început cariera ei în Antene.

De atunci şi până acum, blondei vopsite mai nou şatenă i s-au dat pe mână nu mai puţin de trei showuri, „Ministerul de secrete", „Stele sub lupă" şi „Showbiz report". Cu nici unul nu a dat lovitura, în ciuda celebrităţii efemere pe care i-a adus-o relaţia cu Ciprian Marica.

Întoarsă în aceste zile din vacanţă, Ilinca a fost înştiinţată de şefii din Antena 2 că emisunea „Showbiz report", care se difuza luni, de la ora 18.00, nu va mai continua şi în toamnă, din cauza audienţelor slabe.

Vandici însă speră ca şefii să-i găsească un format nou, mai ales că ea nu şi-a terminat contractul cu Antena.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.