Cinci proiecte complexe care grupează câteva zeci de lucrări de investiții ce vizează modernizarea a circa 240 km de drumuri județene din Bistrița-Năsăud, vor fi depuse de Consiliul Județean la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADR NV) în vederea finanțării prin Programul Operațional Regional.  Cele cinci proiecte au o valoare totală de aproximativ 107 milioane euro și vor asigura județului Bistrița-Năsăud conectarea la rețeaua TEN-T.

 

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a propus la nivelul ADR NV un număr de cinci proiecte complexe care grupează un număr de 31 de lucrări de investiții având ca obiect modernizarea unor sectoare de drum județean, respectând condițiile de continuitate și conectivitate a traseelor, în conformitate cu condițiile de eligibilitate a proiectelor specifice Axei prioritare. Aceste propuneri au fost aprobate, luna trecută, printr-o hotărâre a Consiliului pentru dezvoltare regională a Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest, care face referire la extinderea reţelei de drumuri aferente Proiectului Strategic „Traseul Regional Transilvania de Nord”.

Cele cinci proiecte majore includ sectoare de drum judeţean care au fost deja modernizate, aşadar finalizate, care sunt în execuţie, cu finanţare de la Guvern sau din bugetul judeţean, dar şi aflate doar în stadiul de aprobare a documentațiilor tehnice.  Dacă cele cinci proiecte vor fi aprobate, sumele de bani cheltuite pentru cele deja finalizate vor putea fi recuperate, iar deconturile pentru cele în lucru sau care nu au început se vor face din fonduri europene.

Practic este vorba despre modernizarea a aproximativ 240 km de drumuri județene din Bistrița-Năsăud, valoarea totală a investițiilor fiind estimată la peste 421,21 milioane lei.

Odată finalizate lucrările de modernizare, județul Bistrița-Năsăud va beneficia de conectarea la rețeaua TEN-T.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.