În timp ce invitaţii cu ştaif îşi pregătesc cele mai bune ţinute pentru nunta Elenei Băsescu, în satul în care s-a născut mirele, Mălureni de Argeş, rudele acestuia par să se fi împăcat cu ideea că nu se vor număra printre nuntaşi. Mai puţin o mătuşă, care tot speră şi aşteaptă încă invitaţia.
În Mălureni, judeţul Argeş, satul în care a crescut până la şase ani Bogdan Ionescu, viitorul ginere al preşedintelui, oamenii sunt bucuroşi că fiica celui dintâi om în stat va fi una "de-a lor". Bogdan, zis Syda, are în Mălureni o casă impozantă, de care au grijă acum câţiva veri. Acolo a stat până acum doi ani bunicul lui Bogdan, tatăl lui Gheorghe Ionescu. Tânărul Syda vine şi el pe-aici şi, în câteva din ocazii, a adus-o şi pe viitoarea sa soţie. Mălureni e un sat extrem de liniştit, cu oameni gospodari.

Spre seară, liniştea e tulburată doar de vacile care se întorc de la păscut şi de bărbaţii care se adună la birt şi "pun ţara la cale". Subiectul săptămânii e nunta lui Bogdan al lu' Bebe (Gheorghe Ionescu) cu Elena, mezina lui Traian Băsescu. Oamenii sunt bucuroşi că mica şi, până acum, neînsemnata lor localitate va avea o legătură atât de scurtă cu preşedintele şi vorbesc frumos despre familia lui Syda. "Sunt oameni de bun simţ, harnici. Au aici o casă în care a locuit bunicul lui Bogdan şi de care se ocupă acum Roberto, un văr de-al lui. Familia Ionescu are mai multe rude şi case în sat", ne-a spus o vecină.
Una dintre mătuşile lui Syda, Emilia Ionescu, spune că nimeni nu a primit încă invitaţie la nuntă, dar că "mai e timp". Întrebată de reporterii cancan.ro dacă participă cineva din Mălureni la eveniment a răspuns că nu ştie, dar că nu vede care ar fi inconvenientul. "De ce nu? Noi de ce să nu venim? Nu sunt şi ei tot oameni, ca noi? Ea (Elena Băsescu, n.red.) nu e şi ea tot ca dumneavoastră?", spune bătrâna, care abia terminase lucrul în grădină.
Cei care locuiesc în casa lui Syda, Doru şi Roberto, nu se numără nici ei printre mesenii de la Palatul Snagov. Doru, ameţit de câteva beri, ne-a spus că nu merg la nuntă, nici ei, nici alte rude. "Când o veni Băsescu, o să vedem câte rude avem!", a punctat el. Primarul din Mălureni, Alexandru Cristescu, spune însă, că nici nu se aştepta că vreun sătean să ajungă la Palatul Snagov. "Noi suntem prea mici..Ce să căutăm noi printre Vuittoanele lor? Ar fi chiar nepotrivit", a declarat el.
Sursa: cancan.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.