Un caz nemaiîntâlnit a fost înregistrat miercuri, 4 iulie, la I.M.L.Cluj: Augustin, un bărbat în vârstă de 69 de ani, dintr-o comună de lângă Cluj, şi-a adus soţia cu cinci ani mai tânără decât el, la un control ginecologic, pentru a se constata dacă femeia mai deţine…clitoris. Acesta susţine că deşi trăieşte cu ea de peste patruzeci de ani şi din relaţia lor au rezultat trei copii, Camelia nu avea nici când a cunoscut-o clitoris, fiindcă şi-l pierduse în timpul unei orgii sexuale cu un bărbat precedent lui, dar e nevoit să afle ce s–a întâmplat ca să-şi găsească liniştea! Deşi surprinşi, legiştii clujeni s-au mobilizat şi au consultat-o pe aceasta, descoperind la final că “totul e-n regulă, femeia are clitoris”!
“Am prins-o cu un vecin, în timp ce jucau “Hora Unirii” împreună”…
Augustin e un bărbat falnic, în vârstă de 69 de ani, stabilit într-o comună din vecinătatea Clujului, membru al unui cult neoprotestant, care vorbeşte, pe coridoarele I.M.L.Cluj, numai prin versete din Biblie. Şi-a adus soţia cu forţa la această instituţie medicală – şi femeia, obişnuită cu trăznăile lui a venit, neavând ce face – pentru un control medical cum nu cred că a mai existat pe suprafaţa planetei: să vadă medicii dacă respectiva mai deţine clitoris. Camelia aşteaptă – resemnată şi ruşinată – să intre în cabinetul de consultaţii, însă în răstimpuri îşi îngână batjocoritor soţul, zicându-i “bine, bine”, mai ales când îl aude pe acesta cum rosteşte, ca la amvon, maxime de genul: „până şi-n Biblie scrie că femeia trebuie să fie supusă bărbatului”! Vorbeşte cu ea acuzator, cu o grandilocvenţă însoţită de înţelegere, ca şi cum s-ar adresa unei eleve repetente, vinovată de multe păcate – însă pe care totuşi o îndrăgeşte. Zâmbeşte în acelaşi timp misterios, fiind limpede că partenera lui de viaţă nu înţelege mai nimic din ce încearcă el din răsputeri să-i transmită. Evident, o nepotrivire mai mare într-un cuplu – totuşi funcţional – n-am întâlnit de mult timp. Înainte de a-i asculta povestea vieţii lor, petrecută împreună, îl rog totuşi pe bărbat să-mi spună de ce n-a divorţat de soţia lui dacă nu s-au potrivit prea bine în viaţă. Intervine femeia, disperată, înainte să vorbească bărbatul şi-mi arată cartea de identitate nou-nouţă: „Ce să divorţeze, ia ce mi-a făcut, la bătrâneţe: în urmă cu o lună m-a obligat să ne căsătorim legitim, după ce o viaţă întreagă am stat împreună fără acte”! Augustin ascultă, rânjeşte satisfăcut, cu oarecare sadism, după care răspunde rapid, ca şi cum abia aştepta momentul să răspundă cu o lovitură dibace de floretă: „M-am căsătorit cu ea ca să fim bine în faţa Domnului după ce, recunosc, patruzeci de ani am stat împreună în păcat şi asta s-a întâmplat pentru că n-am acceptat să fie haos în viaţa noastră. Şi nici nu m-am despărţit de ea – deşi, o să vedeţi, am avut o mie de motive – fiindcă nu am acceptat ca pruncii noştri să crească fără ambii părinţi şi să trăiască asemeni unor buruiene. Eu am fost părăsit de mic de către mamă şi tată, am fost crescut de nişte oameni cu suflet, la Timişoara şi n-aş fi acceptat în ruptul capului să păţească şi copiii mei la fel”! Apoi continuă, sub ochii femeii, care ascultă cu luare aminte tot ce spune: “Am muncit ca particular şi-n vremea lui Ceauşescu, că am fost bine şi cu securitatea şi cu partidul, le-am dat şi ei mi-au dat, dar am lucrat şi la stat, la Fabrica de bomboane “Feleacul”, la “Gostat”, la ferma “Palocsay”, la “Clujana” şi la “Carbochim”. Mi-am făcut, tot atunci, casă de 30.000 de lei, din câştigul de atunci – dar mai aveam bani puşi de-o parte, iar ea mi i-a furat şi i-a cumpărat vecinului o maşină cu 50.000 de lei. Trăia cu el atunci – că i-am şi prins odată regulându-se, jucându-se de-a ”Hora Unirii” în timp ce el îi ţinea curu-n mâini! A mai trăit şi cu alţi patru bărbaţi pe vremea lui Ceauşescu, în timp ce eu mă trudeam să-i aduc bani în casă – şi am aflat acest lucru chiar de la ei, că au recunoscut. Însă i-a ajuns între timp mânia lui Dumnezeu – sunt morţi acum cu toţii”!
“Nu vreau decât să-mi spună cine i-a rupt lindicul şi-o iert”!
Continuă apoi cu aplomb şi se ambalează din ce în ce mai tare: “Dar, recunosc, eu când am luat-o am ştiut că nu avea lindic, dar am zis că o fac să se schimbe. Cum putea să şi-l piardă altfel decât prin muşcătura unui bărbat, în timpul unei orgii sexuale – şi la beţie – fiindcă în vremea aceea umbla mult beată! Ea n-a recunoscut, niciodată, nimic – dar eu ştiu care i-s apucăturile. Plus că atunci mi-a cheltuit cu bărbaţii 600.000 de lei, o adevărată avere, zece “Dacii” – iar acum am ajuns la pensie, bolnav şi lefter, cu numai 520 de lei pe care-i capăt pe lună de la stat. M-am îmbolnăvit la fabrică, am dat şi statul în judecată, mi s-au dat până la urmă 900 de lei – dar în ultima clipă Casa de Pensii mi-a retras suplimentarea. Dar nu-i nimic, sunt în proces direct cu ei, de-acum. Şi, mai nou, Camelia mi-a mai dat, pur şi simplu, o lovitură, cea de graţie: fata ei mi-a furat actele, mi-a vândut o casă şi m-au lăsat amândouă complet falit… Asta-i mulţumirea că am salvat-o şi mi-a fost milă de ea, femeie cu un copil”! Îl întreb, totuşi, ce-l mână în acest război psihologic cu soţia lui, tocmai acum, la bătrâneţe. Îmi răspunde din nou, aproape instantaneu, gesticulând sentenţios din mână: “Nu vreau decât să recunoască în faţa mea, să-mi povestească ce s-a întâmplat atunci şi să-mi spună cine i-a rupt lindicul! De patruzeci de ani am trecut la credinţă, dar din cauza ei şi a gândurilor care le am despre această problemă am început cu ţigara şi fumez ca un turc! Doar atunci, dacă mărturiseşte adevărul, o iert şi nu-i mai zic un cuvânt rău niciodată. Acum o anchetez, la bătrâneţe, fiindcă ştiu un lucru: proasta purtare aduce păcatul şi păcatul aduce moartea!” Încăpăţânată, femeia dă din cap şi-l contrează, adresându-mi-se mie de data aceasta: “Eu nu mă simt vinovată cu nimic – dar nici nu mă tem de el.” Este poftită în cabinetul de consultaţii, moment în care, emoţionat ca un licean, Augustin aşteaptă verdictul medicilor. Iar când femeia se întoarce, glorioasă, omul pare de-a dreptul înfrânt. “M-ai mai dus odată la doctor când ai zis că ţi-am dat cancer. Acum ai văzut din nou că minciuna are picioare prea scurte”, îi aruncă ea, scrâşnit. Apoi, cu o izbucnire de orgoliu îşi loveşte puternic, antebraţul drept, cu palma stângă, semnificativ, şi-mi spune: “Acuma îl las”! Şi, ca şi cum s-ar fi simţit brusc eliberată, urcă voioasă scările spre lumina zilei, cabinetul de consultaţii fiind situat la demisolul clădirii. La rândul său unul din membrii comisiei de medici, ieşind din cabinet, mi se adresează scurt, trăgându-mi cu ochiul: “Totul e-n regulă, femeia are clitoris”! Involuntar, solemnitatea situaţiei, mă duce cu gândul la celebra expresie rostită la Vatican când se alege un nou suveran pontif: “Avem papă”! Şi nu fac altceva decât să mă aşez, prostit, pe una din băncile sălii de aşteptare, minunându-mă cât de mare e grădina Domnului şi câţi i-au sărit gardul…
Sorin Grecu
