O grefieră este obligată să achite 20.000 de lei daune morale unui fost puşcăriaş, condamnat pentru că şi-a ucis cumnatul şi apoi l-a aruncat în WC.
„Instanţa condamnă inculpata Victor Cristina la 18.000 de lei amendă penală (corespunzătoare pentru 180 zile-amendă, cu o valoare corespunzătoare de 100 de lei), pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Admite în parte acţiunea civilă formulată de Mocanu Marin şi obligă inculpata Victor Cristina să achite părţii civile suma de 20.000 de euro, reprezentând daune morale”, arată judecătorii ieşeni.
Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată.
În urmă cu aproximativ doi ani, Cristina Victor, grefieră în cadrul Tribunalului Iaşi, a fost trimisă în judecată pentru neglijenţă în serviciu. Procurorii au acuzatat-o că nu ar fi comunicat Penitenciarului Iaşi un extras dintr-o hotărâre a Tribunalului prin care s-a dispus liberarea condiţionată a lui Marin Mocanu (63 de ani). Bărbatul, care ar fi trebuit pus în libertate în ziua pronunţării, executa o pedeapsă de 18 ani de închisoare pentru omor şi fusese încarcerat din 1999.
În august 2014, Judecătoria Iaşi a respins propunerea Comisiei din Penitenciar de liberare condiţionată a lui Mocanu, dar bărbatul a contestat decizia şi, pe 14 decembrie 2014, Tribunalul a decis că poate ieşi de după gratii, hotărârea fiind definitivă.
Grefiera Cristina Victor, care participase la şedinţă, ar fi trimis extrasul din hotărârea instanţei la locul în care era încarcerat deţinutul, dar nu ar fi observat că acesta nu a ajuns la destinaţie, conform anchetatorilor. Astfel, Mocanu a rămas după gratii.
Neştiind că era liberat, deţinutul a făcut alte trei cereri similare, toate fiind respinse de Judecătoria Iaşi în februarie, martie şi mai 2015, magistraţii constatând că acesta nu ar fi îndeplinit condiţiile prevăzute de lege pentru a fi liber. Mai mult, una dintre sentinţe a fost contestată de Mocanu la Tribunal, dar, spre deosebire de trecut, nu a mai avut câştig de cauză.
Cei care au observat într-un târziu că deţinutul ar trerbui să fie, de fapt, pus în libertate au fost reprezentanţii închisorii, care au sesizat că de la dosarul condamnatului lipseşte o decizie. După aproape şase luni, Mocanu a fost pus în libertate, iar acesta a cerut despăgubiri de 500.000 de euro daune morale.
„Noi facem apel la decizia aceasta, care este absurdă”, a declarat miercuri, MEDIAFAX, Ionel Nechita, avocatul Cristinei Victor.
Sursa: cotidianul.ro
CRED CA DOAMNA RESPECTIVA NU A COMUNICAT DECIZIA INSTANTEI… SI DE ACEIA SE FACE VINOVATA DE ” NEGLIJENTA IN SERVICIU ” … ptr ca nu Instantele de judecata raspund de modul in care serviciile de posta-si fac datoria !