Ministerul Educației a recunoscut că i-a dat editurii din subordine un contract de 24 de milioane de lei pentru editarea de manuale. Contractul a fost acordat prin atribuite directă (fără publicarea pe SEAP), ignorând practic o decizie a Curții Constituționale. În acest moment, entitatea cu care Ministerul Educației a încheiat contract pentru manualele copiilor de clasele I-VI nu mai există. 

  • Potrivit surselor HotNews.ro, miza centralizării editării și printării de manuale o reprezintă banii care vor fi dați de guvern în cumpărarea, anul viitor, a aparaturii care să permită printarea volumului uriaș de manuale școlare noi pentru toți elevii din țară.
  • Anul acesta, printarea ar fi programată să se desfășoare la Monitorul Oficial, potrivit surselor HotNews.ro, dacă Executivul reușește să transforme din nou EDP din regie în societate.

HotNews.ro a solicitat oficial Ministerului Educației să comunice care sunt contractele pe care le-a încheiat cu Editura Didactică şi Pedagogică în perioada 1 ianuarie – 29 mai 2018, cine a semnat aceste contracte și care este valoarea fiecăruia dintre ele.

Ministerul Educației a răspuns, la solicitarea HotNews.ro, că “între Ministerul Educației Naționale și Editura Didactică și Pedagogică au fost încheiate 2 contracte:

  • Contractul cadru nr. 8913/05.04.2018
  • Contractul subsecvent nr. 37/25.05.2018
Contractul subsecvent nr. 37/25.05.2018 are o valoare de 24.018.594,70 lei (fără TVA)”, iar “obiectul contractului este reprezentat de editarea, traducerea și tipărirea de manuale pentru următorul an școlar”, a spus Ministerul Educației, în răspunsul trimis la întrebările HotNews.ro. Contractul este semnat inclusiv de ministrul Valentin Popa, a mai răspuns instituția.
Potrivit răspunsului Ministerului, și dacă acest contract se derulează și EDP trece la tipărire, elevii de clasele I-VI tot vor avea materii la care nu vor avea în septembrie manuale pe bănci. Ce spune instituția: „Obiectul contractului este reprezentat de editarea, traducerea și tipărirea de manuale pentru următorul an școlar (aproximativ 70% din necesar pentru clasele I-VI, respectiv 65 de titluri și 40 de traduceri pentru minorități, însumând 2.627.855 exemplare). Comparativ, anul trecut s-a tipărit aproximativ același număr de exemplare, dar la un preț/exemplar ușor mai mare, fără traduceri”.

Ministerul Educației a ignorat astfel decizia Curții Constituționale din 19 aprilie, potrivit căreia Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.76/2017 – care prevedea transformarea Editurii Didactice şi Pedagogice (EDP) din regie autonomă în societate pe acțiuni – este neconstituţională. Ministerul a încheiat acest contract chiar înainte ca decizia CCR să fie publicată în Monitorul Oficial.

Precizăm că un minister nu poate încheia un contract direct cu o regie autonomă. Pe de altă parte, OUG declarată neconstituțională este singura care specifică faptul că societatea EDP editează manuale școlare la cererea Ministerului Educației.

Material preluat de pe hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.