Fostul deputat Ioan Oltean, ex-președinte al PNL Bistrița-Năsăud, a fost scos de sub urmărire penală într-un dosar de corupție instrumentat de procurorii DNA Oradea, demarat în urmă cu câțiva ani, în care politicianul bistrițean era acuzat de trafic de influență. În același dosar a fost anchetat şi Mircea Man, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, dar și fost deputat PNL.

 

În 2010, procurorii DNA Oradea l-au acuzat pe deputatul PNL Mircea Man că, în 2008, ar fi intervenit pe lângă deputatul PNL Ioan Oltean, secretarul general al PDL la vremea respectivă, pentru ca maramureşeanul Radu Flaviu să fie numit definitiv ca şef la Direcţia Regională a Apelor Someş Tisa (ABAST), funcţie pe care până atunci o deţinea cu delegaţie. La vremea respectivă, Ioan Oltean a avut doar calitatea de martor, iar în 2012 dosarul a fost clasat din lipsă de probe.

Trei ani mai târziu însă, în 2015, la cererea procurorilor DNA Oradea, dosarul privind atribuirea unor contracte la ABAST  a fost redeschis printr-o încheiere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. de data aceasta, Ioan Oltean a figurat drept inculpat, el fiind acuzat de procurorii DNA de trafic de influență.

După alți trei ani ani de anchetă, procurorii au ajuns la concluzia că dosarul trebuie din nou închis. Tot din lipsă de probe. Vineri, 11 mai, fostul deputat bistrițean Ioan Oltean a fost anunțat oficial despre faptul că dosarul în care era inculpat a fost clasat și a fost scos de sub urmărire penală.

Aceste acuzații mi-au dăunat pe linie politică și au făcut în final să fiu scos în afara ei. La început am crezut că nu există viață în afara politicii, dar am fost plăcut surprins să aflu că nu este așa. Acum s-a dovedit că acuzațiile procurorilor au fost nefondate, că eu sunt nevinovat, iar dosarul a fost clasat„, a declarat pentru Gazeta de Bistrița, Ioan Oltean.

 

 

2 COMENTARII

  1. Cred ca este imperios necesara reincriminarea denuntului calomnios, ca infractiune si desfiintzarea inamovibilitatii magistratilor . Cati oameni politici n-au fost distrusi pe seama denunturilor calomnioase si mincinoase si cati procurori efectiv au dat curs acestora, fara ca cineva sa raspunda penal pentru denuntzare calomnioasa , ori pentru neglijenta sau abuz in serviciu … !!! Cine ” spala ” acuma nervii si cheltuielile facute in aceste dosare … fara nici un rezultat altul decat a „pune pe dreapta ” un anume om politic si a distruge o viatza sau cariera … a cuiva , indiferent cine a fost el, de stanga ori de dreapta … ???

  2. Ar trebui data o lege, de limitare in timp al cercetarilor din dosarele instrumentate si asa cum se prevad ” termene de decadere” in materia administrarii probelor la Instantzele de judecata, asa sa se prevada termene de decadere si in administrarea lor, in faza de cercetare si documentare, daca o fapta reclamata nu se poate documenta intr-un termen „rezonabil ” si care sa fie stabilit prin lege, sa fie dispusa imediat ” incetarea cercetarilor pe motiv ca fapta nu exista ori lipsesc probele incrimatorii ” . Punct .
    N-ar mai fi „batjocoita ” atata lumea si tinuta in stres si cercetari aiurea si inutile, care de fapt ne fac de tot ca.ca.tul in fata strainatatii la urma urmei , aratand ce clasa politica „smechera ” sau … corupta N-AVEM !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.