Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud (CJC BN) se dovedeşte a fi o instituţie precum un asiprator. Unul pentru bani. An de an finanţările asigurate de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud cresc, dar nu se poate spune acelaşi lucru şi despre veniturile proprii obţinute de instituţia condusă de muzicologul Gavril Ţărumure. Ce face, ce nu face, Ţărmure reuşeşte an de an să îl trombonească pe Radu Moldovan ca să îi dea bani mulţi pentru activităţi şi tipărituri, care la drept vorbind nu au un impact asupra creşterii gradului de cultură a omului de rând din Bistriţa.


Anul trecut, instituţia condusă de Gavril Ţărmure a prevăzut în buget venituri de peste 7,47 milioane lei, din care 5,98 milioane lei au însemnat bani proveniţi de la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, iar restul – venituri proprii. La final de 2017 însă, bugetul real a fost de peste 8,22 milioane lei, din care 7,32 milioane lei de la judeţ. Din această ultimă sumă, peste 3 milioane lei erau prevăzuţi la început de an pentru activităţile culturale propuse a fi derulate în 2017.

Anul acesta, Ţărmure a vrut un buget mai mare, şi a ajuns la peste 9,83 milioane lei, din care peste 8,32 milioane lei sunt bani care provin de la judeţ, iar 1,6 milioane lei sunt bani care rezultă din prestări de bunuri şi servicii de către CJC BN. Dacă însă aruncăm o privire peste raportul de management întocmit anul acesta de Gavril Ţărmure, aflăm însă că grosul banilor care intră în categoria veniturilor proprii sunt de fapt încasările realizate de Cinematograful Dacia. În rest, CJC BN este o adevărată moară de tocat bani publici.

Din totalul bugetului avut la dispoziţie, atât anul trecut, cât şi anul acesta, însă acest lucru este valabil în fiecare an, circa jumătate din bani merg pe salariile angajaţilor instituţiei.


Află mai multe detalii, cumpărând ziarul Gazeta de Bistrita de la orice punct de vânzare aa presei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.