Rolul unui jurnalist este să ofere publicului informaţie. Cu toate acestea, deseori, suntem ţinta intimidării şi ne confruntăm cu procese intentate fie în civil, fie în penal şi suntem târâţi în instanţă pentru informaţiile şi opiniile exprimate. Toată lumea ar trebui să ştie că în România nu există o lege a presei, astfel că libertatea de exprimare decurge tocmai din rolul presei de a informa cetăţenii. Mai mult, Curtea de la Strasbourg a arătat de nenumărate ori prin hotărârile pronunţate că nu tolerează hărţuirea jurnaliştilor.
”Journalism is printing what someone else does not want printed: everything else is public relations”, spune celebrul citat al lui George Orwell. Şi tocmai din acest motiv, deşi a trecut peste un deceniu de când România a intrat în UE, agresiunile şi intimidările împotriva jurnaliştilor care investighează corupţia şi ilegalităţile nu au dispărut. Dimpotrivă. În România, cei supăraţi de faptul că ziariştii scormonesc vieţi care nu s-ar dori scormonite, noi, jurnaliştii, devenim ţinta unor încercări de intimidare şi suntem târâţi în procese care durează ani întregi pentru o singură ”infracţiune”: încăpăţânarea de a spune adevărul.
Aşa se face că misiunea de a cerceta după subiecte de interes public se transformă într-o aventură şi ne confruntăm cu procese intentate fie în civil, fie în penal. Modalitatea prin care unii oameni de afaceri, politicieni, funcţionari publici sau demnitari încearcă să bage pumnul în gura presei le este cunoscută şi redactorilor Gazetei de Cluj, inclusiv mie. Pentru simplul fapt că ne facem meseria, suntem târâţi în instanţe de aceste ”părţi (care se cred) vătămate”.
Cu toate acestea, în dosarele intentate împotriva Gazetei de Cluj, instanţa a arătat că jurnaliştii au acţionat cu bună credinţă, iar în ciuda faptului că libertatea de exprimare deranjează, instanţa a apreciat că ”libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului acesteia şi ale împlinirii fiecărei persoane, aspect subliniar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa (hot. Muller). Unul din aspectele dreptului la liberă exprimare îl constituie libertatea de informare, respectiv dreptul de a comunica informaţii fără restricţii. Noţiunea de informaţie este înţeleasă în jurisprudenţa CEDO în sens larg şi includ atât faptele şi ştirile brute, cât şi informaţiile produse în mod deliberat”.
CEDO nu tolerează hărţuirea jurnaliştilor
Câteva dintre procesele deschise împotriva jurnaliştilor au ajuns şi la Strasbourg. Însă, de-a lungul anilor, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a dat numeroase verdicte privind violarea libertăţii de exprimare a presei, sancţionând astfel hărţuirea în justiţie a jurnaliştilor pentru opiniile exprimate la adresa politicienilor sau a unor oameni de afaceri din ţară.
Iată câteva decizii care ar trebui să le dea de gândit celor care târăsc ziariştii prin instanţe. Un caz este cel al jurnalistei Feri Predescu care a câştigat la Strasbourg procesul împotriva statului roman, CEDO stabilind ca instanţele din ţară i-au încălcat dreptul la libera exprimare atunci când au obligat-o să plătească despăgubiri de peste 50.000 de lei fostului primar Radu Mazăre pentru afirmaţiile făcute la un post de televiziune. Curtea a obligat statul roman să îi plătească jurnalistei suma de 14.000 de euro daune materiale, plus suma de 4.500 de euro ca prejudiciu moral
În motivare, Curtea “reiterează faptul că libertatea jurnalistică presupune o eventuală exagerare sau chiar provocare, în special, reiterează faptul că libertatea de exprimare se aplică, de asemenea, ‘informaţiilor’ sau ‘ideilor’ care ofensează, şochează sau deranjează”. De asemenea, CEDO subliniază ca “art. 10 din Convenţie oferă jurnaliştilor garanţia libertăţii de exprimare în chestiuni de interes general, cu condiţia să acţioneze cu bună credinţă pentru a furniza informaţii exacte şi fiabile… Curtea consideră că nu există indicii în acest caz care să sugereze că afirmaţiile reclamantei au fost făcute altfel decât cu bună-credinţă şi în scopul legitim de a dezbate un subiect de interes public”. CEDO a decis ca in cazul Feri Predescu vs. România avut loc o violare a art. 10 din Convenţie.
Acesta nu este singurul caz când jurnaliştii câştigă la Strasbourg reparaţii financiare şi morale după ce au fost hărţuiţi în instanţele româneşti pentru informaţiile şi opiniile exprimate. Reamintim cazul de notorietate al jurnalistului Marian Gârleanu, reţinut pentru 48 de ore pentru că n-a vrut să-şi divulge sursa care i-a furnizat un CD cu informaţii secrete, care a avut câştig de cauza la CEDO, după ce Curtea i-a admis cererea în care a solicitat statului român daune morale de 100.000 de euro. Un alt caz cunoscut este cel al jurnaliştilor Petru Frasila şi Lucica Ciocirlan, care au câştigat la Strasbourg, Curtea statuând obligaţia statului de a proteja media locală de presiunile politico-economice.
Practica universală a CEDO dă dreptul jurnaliştilor să critice autorităţile statului, chiar permite doze de exagerare când vine vorba de persoane care aparţin instituţiilor statului sau de reprezentanţi ai săi.
Tentativa de a închide presa liberă şi victoria Gazetei de Cluj
După 11 ani de procese penale, Curtea de Apel Galaţi a decis achitarea tuturor inculpaţilor din dosarul înscenat Gazeta. Au fost 11 ani în care hibele din sistemul justiţiar au ieşit tot mai mult la suprafaţă, însă într-un final Gazeta de Cluj a obţinut o victorie. Într-un interviu, Liviu Man, directorul Gazeta de Cluj a vorbit despre coşmarul celor 11 ani, interviu în care declara că dosarul Gazeta a fost o primă tentativă de închidere a presei independentă. Vă redăm un pasaj din declaraţia dată de Liviu Man:
”Tot acest dosar a fost o tentativă de a închide presa libera, de a da o ”lecţie” presei din România şi a fost un experiment. Au mai fost ziarişti anchetaţi tot pe aşa-zise acuzaţii de şantaj, colegi de la Ziua de Iaşi, este vorba despre Ghiocel Asimionesei şi de echipa de acolo. Ei însă, nu au fost arestaţi în timpul anchetei, cu ei s-a început, ei au fost primii, iar concluziile pe care le-au tras atunci anchetatorii din dosarul Ziua de Iaşi au fost că ziariştii trebuie arestaţi preventiv, iar în cazul nostru, şapte au fost arestaţi preventiv, fără niciun fel de dovezi, pe baza aşa-ziselor probe puse la cale de procurorii Mircea Hrudei şi Daciana Deritei. De fapt, acest dosar a apărut ca urmare a două tendinţe. În primul rând, presa a fost numită vulnerabilitate naţională în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării la iniţiativa fostului preşedinte Traian Băsescu, lucru care a permis Serviciului Român de Informaţii să ancheteze în mod oficial ziariştii. În al doilea rând, pe plan local, Gazeta de Cluj devenise absolut nesuferită factorilor de putere”.
