Ceea ce era anticipat şi prevăzut să se întâmple s-a întâmplat. „Marele” dosar Sky News se dovedeşte un fâs total. În data de 6 februarie 2018, a avut loc prezentarea bilanţului DIICOT, parchetul ANTIMAFIA, în legătură cu activitatea desfăşurată în anul 2017. Vrând-nevrând, la întrebările insistente ale jurnaliştilor privind stadiul anchetei în dosarul Sky News, şeful DIICOT Daniel Horodniceanu a anunţat cu un aer doct şi triumfalist, că doi dintre inculpaţii români doresc să îşi recunoască vinovăţia, dar autorităţile din Marea Britanie le-au dat cu flit şi i-au trimis la plimbare, probabil să se ocupe de treburi mai serioase.

 

Având în vedere stadiul anchetei și a anunțului șefului DIICOT, că doi dintre inculpații români doresc să-și recunoască vinovăția, opinia publică se întreabă, și pe bună dreptate, care vinovăție? Cel mult aceștia ar putea fi acuzați de credulitate și prostie și de faptul că au fost păcăliți de niște ziariști provocatori și șmecheri din Marea Britanie, specializați în asemenea gen de făcături.

În codul penal, atât în cel vechi, dar și în cel nou, se pare că nu este nici un articol care încriminează prostia și credulitatea, deoarece în nici un caz nu ar putea rezista într-o instanță de judecată normală la cap acuzații de genul „constituire de grup infracțional organizat”, de premeditare sau alte bazaconii de acest tip, culpele care li se aduc cetățenilor români. Mai mult, există o prevedere în Noul Cod Penal, legată de eroare, care la art.30, pct. 1 scrie negru pe alb că, „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei”. Fără comentarii. Ce ar mai putea fi spus?

Având în vedere și decizia autorităților din Marea Britanie care au respins comisia rogatorie internațională, lucrurile se pare că sunt clare: ancheta DIICOT este în plop și plopul în aer. Autoritățile britanice se pare că au realizat faptul că toată tărășenia este o făcătură de presă, probabil din punctul lor permisă sau cel puțin de nebăgat în seamă.

 

Rată de achitări de peste 10%

 

Există toate semnele că dacă acest dosar va fi trimis în instanță în stadiul în care se află astăzi, având în vedere faptul că de adăugat cei de la DIICOT nu mai au ce adăuga și proba, astfel că acesta va intra în galeria marilor eșecuri ale DIICOT.

Precedente există și amintim aici numai celebrul dosar Gazeta, o făcătură ordinară, în care toți inculpații au fost achitați definitiv. De fapt Serviciul Teritorial Cluj al DIICOT, din cele 14 servicii teritoriale, ocupă jenant ultimul loc la achitări definitive, 6 soluții de achitare definitivă cu 8 inculpați. Celelalte servicii au maximum, cel mult două achitări, iar unele nici una. Aceste aspect rezultă din cifrele de bilanț pe anul 2017, DIICOT-ul o ia pe urmele DNA-ului, cu achitări de peste 10%, cu o rată de achitări definitive de aproape 2%.Reamintim faptul că rata de achitări definitive al parchetelor obișnuite, exceptând DNA și DIICOT, este undeva de 1%.

 

Documentarul britanicilor, o făcătură ordinară

 

Dosarul Sky News, încă de la debutul său a fost gonflat la o dimensiune care nu avea cum să reziste. Lucrurile au început încet, încet să se dezumfle și să fie înțelese la adevărata realitate. Ar fi imposibil să ne gândim că întreaga turnură a evenimentelor, a construirii unui super caz de către parchetul antimafia, ar fi fost declanșată de etnia participanților la o făcătură, care în cel mai rău caz pot fi acuzați de prostie, credulitate, manipulare și dezinformare și de ce nu, de dorința absolut normală de a câștiga un ban fără prea mare efort. Toți participanții români pot fi considerați cel mult victime colaterale ale unui scenariu elaborat și pus în scenă din afara țării, pentru scopuri care încă nu sunt clare în totalitate. Evident că unul din obiective a fost de a prezenta România ca un centru al contrabandei cu armament și muniție, care alimentează rețelele teroriste din Europa Occidentală.

Genul de făcătură a jurnaliștilor britanici nu este o noutate, imediat după lovitura militară de stat din decembrie 1989 când România a devenit un sat fără câini, asemenea producții care falsificau în mod grosolan realitatea  au devenit un mijloc de manipulare și dezinformare extrem de des folosit. Prima făcătură a fost a fost cea cu morții din cimitirul săracilor dezgropați la Timișoara, legați cu sârmă la mâni și picioare, cu intenția descifrată ulterior, inducereaîn mentalul public a ideii unui carnagiu, 60.000 de victime.A urmat după același scenariu filmul cu agresarea lui Mihăilă Cofariu la Tg.Mureș, în care acesta era prezentat ca etnic maghiar și victimă a românilor. Au urmat alte zeci de asemenea producții, mai mult sau mai puțin reale, din căminele de orfani ș exemplele ar putea continua la nesfârșit.

Făcătura din localitatea Jeica, un sat din componența comunei Mărișelu, județul Bistrița-Năsăud, cu o populație compusă numai din cetățeni români de etnie maghiară, a propulsat instant mica localitate bistrițeană, dar și județul,în atenția întregii lumii.

Situată înafara principalelor căi de comunicație, comunitatea este oarecum izolată și probabil aceasta a fost motivul pentru care jurnaliștii britanici au decis să plaseze „acțiunea” cu așa-ziși contrabandiști cu arme de război, care ar alimenta rețelele teroriste din țările occidentale, departe de centrul de comună din Mărișelu și de sediul postului de poliție local. Inclusiv polițiștii din zonă au aflat despre întâmplare numai după difuzarea filmului

 

Românii au fost inculpaţi

 

Ancheta a fost demarată în trombă de către DIICOT, în luna august 2016, după difuzarea de către postul TV Sky News a reportajului realizat în data de 31 iulie 2016,

Aurelian Mihai Szanto, Attila Csaba Pantics și Levente Pantics au fost acuzaţi de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și comunicare de informații false.Au mai fost puși sub acuzare și trei cetățeni britanici, membrii echipei a postului TV britanic Sky News, conduse de Stuart Ramsay, dar atenție, numai pentru săvârșirea infracțiunii de comunicare de informații false.

 

Britanicii au dat-o cotită

 

După izbucnirea scandalului, Agenţia Naţională împotriva Crimelor (NCA) a arătat că un ofiţer al instituţiei a făcut, pentru Sky News, comentarii generale despre traficul ilegal de arme din estul Europei, răspunzând unei întrebări despre Ucraina: „Sky News i-a arătat o filmare unui agent NCA, iar noi am oferit comentarii generale despre traficul ilegal cu arme la nivel european din perspectiva autorităţilor britanice”.

Ziariştii britanici au susţinut în aşa zisul reportaj că, după ce s-au întâlnit cu „traficanţii de arme români” au arătat filmările lor la o întâlnire cu ofiţeri ai NCA. Ulterior OFCOM, un fel de CNA de la noi, a arătatcă a primit nu mai puţin de 12 reclamaţii referitoare la ancheta Sky News privind presupusul trafic de arme din România.

Ulterior, Sky News într-o declarație a susținut că „..este falsă informaţia potrivit căreia Stuart a plătit pentru această poveste. Stuart Ramsay şi echipa sa au prezentat un raport solid privind traficul cu arme din România, iar Sky News susţine deplin această poveste”.

Stuart Ramsay a dat de asemenea o replică pe Twitter, când le-a răspuns celor care îi contestau veridicitatea materialului spunând că sunt „proşti” cei care nu înţeleg jurnalismul. Ulterior, Ramsay a deschis un şir lung de postări pe Twitter, cu replici acide pentru cei care contestau materialul jurnalisticfăcut în România.

Este un fapt cunoscut, că acești mercenari de presă, gen echipa de la Sky News, acționează după principiul ”SĂ NU LĂSĂM ADEVĂRUL SĂ STRICE O ȘTIRE ATÂT DE BUNĂ”.

Iar autoritățile române, respectiv DIICOT s-a conformat indicațiilor lui Stuart Ramsay, creierul care a pus la cale această uriașă dezinformare și manipulare. Au arestat și anchetat niște ”Acari Păun” care nu au avut nici în clin, nici în mânecă, cu toata înscenarea pusă la cale de jurnaliștii britanici. Până la urmă este de văzut pe unde vor scoate cămașa, pentru că dosarul trebuie să aibă o soluție legală.

Doru Costin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.