Dosarul privind privatizarea fostei Întreprinderi de Piese Radio şi Semiconductori (IPRS) Băneasa, în care este vizat Omar Hayssam, a fost clasat întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, a precizat, pentru Mediafax, procurorul care a instrumentat dosarul, Mihaiela Iorga, potrivit mediafax.ro

„Termenul de prescriere era 2019. Dosarul s-a clasat pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală. A intervenit decizia Curţii Constituţionale şi pe acele fapte din privatizare nu exista corespondent al încălcării atribuţiilor de serviciu în lege”, a explicat, pentru Mediafax, procurorul Mihaiela Moraru Iorga.

Clasarea a fost dispusă de Mihaiela Iorga în luna iunie a anului 2017.

„Raportat la decizia Curţii Constituţionale urmează a se dispune clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu (…), întrucât privatizarea s-a realizat cu încălcarea unor dispoziţii legale dintr-o hotărâre de guvern şi nu a legislaţiei primare. Mai mult, în condiţiile în care Elmefa Bedrjiven BV nu a depus o ofertă finală îmbunătăţită şi necondiţionată nu se poate stabili un prejudiciu ca diferenţă între oferta Ogharit şi cea a firmei Elmefa Bedrjiven BV”, se arată în documentul de clasare.

Totodată, sursa citată mai precizează că se dispune clasarea infracţiunii de fals intelectual şi fals de înscrisuri oficiale, întrucât, aşa cum rezultă din probatoriul administrat, informaţiile cu privire la ofertantul Ogharit au fost contradictorii, iar legislaţia privind privatizarea şi caietul de sarcini nu ofereau comisiei pârghii suficiente pentru verificarea documentelor.

„Cu privire la infracţiunea de spălare a banilor, din cercetările efectuate, nu rezultă că sumele de bani utilizate în procedura de privatizare au provenit din săvârşirea unor infracţiuni. Sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, se va dispune clasarea cauzei, întrucât nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”, mai arată documentul menţionat.

În dosarul privind privatizarea IPRS Băneasa, procurorii DNA au făcut cercetări privind depunerea mai multor înscrisuri false referitoare la experienţa şi capacitatea financiară a unei firme reprezentate de Omar Hayssam, actele fiind necesare pentru a participa la privatizarea societăţii.

IPRS Băneasa a fost înfiinţată în 1962. În septembrie 2003, pachetul majoritar de 51,4 acţiuni al întreprinderii a fost cumpărat de compania Ogharit Trading CO Siria, controlată de omul de afaceri Omar Hayssam, iar ulterior IPRS Băneasa şi-a încetat activitatea.

2 COMENTARII

  1. Io nu inteleg de ce nu se „inventariaza ” toti potlogarii astia care ne-au „invadat” tzara ca lacustele peste culturi… si care comit tot felul de prostii si potlogarii in tzara si noi stam pasivi si ne uitam cum isi bat joc de noi … si nu-i luam de „c.uru” pantalonilor sa la f..em cate un sut de pana acasa la ei sa nu se mai opreasca nicaieri si pe la noi sa mai vina cand i-om mai invita noi !
    S-a umplut la noi de tot felul de turci, tatari, sirieni, afgani si pakistani… sau alti chinezoi… care efectiv ne batojocoresc si se manifesta foarte obraznic in relatiile cu noi si stam si-i toleram ca niste na.rozi ce suntem…
    Stau si ma intreb cum am fi noi tratati acasa la ei… mai ales ca suntem de o cu totul alta religie , cultura, educatie, obiceiuri , traditii si mod de a trai si muncii … decat ei …
    Este in Bistrita un astfel de arab „obraznic” … care sistematic a umplut procuratura si judecatoriile din Bistrita de tot felul de plangeri si denunturi si prin salile de judecata face o garagatza de nedescris si toti, se uita la el si-l ung cu … ” miere”… si nu-i f.u.te nimeni o laba-n ruc de pana la el acasa sa nu se mai opreasca…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.