EURES România dispune de 35 de posturi de muncitori calificaţi în diverse meserii pentru Germania, informează AJOFM Bistriţa-Năsăud.

 

Pentru ocuparea acestor posturi se va organiza o selecţie la Sibiu în perioada, 22 – 23 martie 2016.

„Angajatori germani reprezentaţi de compania Unique Personalservice GmbH oferă locuri de muncă în următoarele meserii: sudor MIG – MAG, WIG (7 posturi), lucrător calificat ȋn producție – industria automobilelor (7 posturi), hamal (6 posturi), operator CNC (5 posturi), electrician (5 posturi), operator stivuitor (5 posturi).

Pentru ocuparea posturilor vacante sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu, permis de conducere categoria B, precum și cunoștinţe bune de limba germană – nivel B1.

Salariul oferit este de 8,80 – 11,88 euro brut/oră, conform contractelor colective de muncă în respectivele domenii de activitate, la care se adaugă diferite bonusuri, iar durata contractelor de muncă este pe o perioadă nedeterminată. Se oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe”, se arată într-un comunicat al AJOFM Bistriţa-Năsăud.

Sursa citată mai arată că, persoanele cu domiciliul în judeţul Bistriţa – Năsăud, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud, din Bistriţa, strada Gării, nr.2 – 4 , telefon 0263-236296, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate și pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Înscrierea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente:

  • cerere tip (se completează la sediul A.J.O.F.M. B – N);
  • copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni);
  • V model Europass (cu fotografie) în  limba germană (Lebenslauf) (tehnoredactat);
  • cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni);
  • adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.
  • dosar plic;

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.