Home Administrație Dezvoltarea mobilităţii electrice în Municipiul Bistriţa

Dezvoltarea mobilităţii electrice în Municipiul Bistriţa

Municipiul Bistriţa este unul dintre oraşele din România care a conştientizat necesitatea reducerii poluării atmosferice şi fonice pe teritoriul său, municipalitatea fiind una activă în domeniul protejării mediului. Sectorul transporturilor rămâne unul dintre sectoarele cele mai poluante, incluzând atât vehicule utilitare cât şi cele de transport persoane care au un grad ridicat de poluare fonică şi a aerului. De asemenea, eficienţa energetică în acest domeniu este scăzută, ceea ce duce la reducerea competitivităţii rezultatelor activităţii.

Prin proiectul EMOBILITY WORKS în care este implicat, Municipiul Bistriţa este în curs de realizare a unui plan de acţiune pentru mobilitate electrică la nivelul oraşului prin care urmează să fie identificate cele mai bune soluţii de trecere de la autovehiculele clasice la cele electrice sau hibride.
Autovehiculele electrice au multe avantaje în raport cu cele clasice: nu produc noxe prin utilizarea lor, poluarea fonică este foarte redusă, sunt mult mai eficiente energetic (randamentul motoarelor electrice este de circa 80-90% comparat cu 25-30% al motoarelor termice de pe autovehiculele clasice), sunt mult mai fiabile, având costuri de mentenanţă reduse.

„Printre cele mai importante măsuri care ar fi de dorit să fie implementate şi în municipiul nostru enumerăm: dotarea cu un număr de autobuze electrice a sistemului de transport public în municipiu, dotarea departamentului poliţiei locale cu scutere electrice, dotarea unor firme de taxi cu autoturisme electrice, dotarea municipalităţii cu o autoutilitară electrică, implementarea sistemului de închiriere a unor biciclete electrice (e-bike sharing), dotarea flotelor unor companii cu autoturisme şi autoutilitare electrice, dezvoltarea serviciilor turistice folosind vehicule electrice, montarea de staţii de încărcare a autoturismelor electrice în mari parcări şi în zone centrale ale oraşului, campanii de informare şi conştientizare a publicului larg privind avantajele utilizării e-vehiculelor, promovarea unor facilităţi fiscale, conform prevederilor legale, pentru deţinătorii de autovehicule electrice.
Acest plan de acţiune pentru e-mobilitate va fi o importantă parte componentă a planului de mobilitate urbană durabilă – PMUD Bistriţa care este în curs de realizare. În acest fel, o parte din activităţile de transport necesare în oraşul nostru ar putea deveni nepoluante, crescând calitatea mediului şi contribuind la realizarea mobilităţii urbane durabile prin care calitatea vieţii în municipiul Bistriţa va putea fi îmbunătăţită iar oraşul ar deveni mult mai atractiv din punct de vedere turistic şi al dezvoltării afacerilor”, informează municipalitatea.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version