Home Societate Cursuri de prim-ajutor, în școli

Cursuri de prim-ajutor, în școli

România este o ţară unde se poate întâmpla oricând o catastrofă, un cutremur puternic, inundaţii sau orice altă tragedie, iar în asemenea context, primele acţiuni ale noastre, indiferent de vârstă, fac diferenţa între viaţă şi moarte. Educaţia în sensul de salvare a vieţii, este foarte importantă.
Astfel, sunt șanse mari ca de anul viitor cursurile de prim ajutor să devină obligatorii în școli. Cel puțin, asta prevede un proiect de modificare a Legii Educației, aflat în dezbatere în Camera Deputaților.

Președintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu, solicită autorităţilor introducerea cursurilor de prim ajutor în curricula şcolară predate de personal calificat, spinând că este extrem de important ca elevii să ştie cum să intervină în cazul unui accident.

Este nevoie de cursuri de formare continuă, care ar trebui să înceapă în cel mai scurt timp. Suntem deja într-o mare întârziere, zilnic mor oameni, pe care fiecare din noi, poate, i-ar fi putut ține în viață, până la sosirea personalului specializat. N-ar trebui să mai pierdem o secundă din acest timp extrem de prețios”, a precizat Simion Hancescu.

Aproximativ 70.000 de români mor în fiecare an pentru că nu sunt resuscitați la timp, pentru că românii nu sunt informați. Iar această informare, educare, începe sau cel puțin ar trebui să înceapă din școli. Însă în România sunt puține școlile în care s-a făcut măcar o dată un curs de prim ajutor.

În cazul în care va fi aprobat, proiectul ar putea intra în vigoare din 2016.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version