Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan a anunţat un proiect major pentru Bistriţa-Năspud, și anume, drum expres cu patru benzi între Bistriţa şi Cluj. Acesta a confirmat faptul că s-au finalizat licitațiile pentru primele tronsoane pe DN 17 C și DN 17 D.
„Azi dimineașă am avut o nouă discuție cu domnul director Eugen Cecan, diretor DRDP Cluj și mi-a promis că până la finalul săptămânii va fi încărcat pe SEAP al doilea tronson din DN 17 D. Săptămâna viitoare din DN 17 C și până la Crăciun o să îl sun, dacă nu în fiecare zi, tot a doua zi pentru că vreau să văd cât mai multe dintre tronsoanele acestea încărcate pe SEAP. Odată cu modernizarea DN 17 C și DN 17 D, putem spune că avem rețea de drumuri naționale modernizate și pe urmă o să trecem la următorul deziderat, la drumul expres între Bistrița și Cluj, care să ne lege de-o rețea de autostrăzi. Dacă într-o următoare etapă vom ajunge undeva și cu autostrada, în preajma județului BN va fi ideal, dar următorul meu proiect major după ce termin DN 17 C și DN 17 D, va fi un drum expres cu 4 benzi, care e în regim de autostradă spre Cluj, prin Dej, care se va întâlni cu cel care vine de la Satu Mare-Baia Mare”, a precizat preşedinte CJ Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, prezent la inaugurarea stației de epurare de la Beclean.
CNADNR a scos la licitație câte un tronson din DN 17 C și DN 17 D: DN 17 C km 9+020 – 26+050 (Dumitra – Năsăud – Salva), valoare estimată 13.407.489 lei fără TVA, și DN 17 D km 0+0750 – 21+660 (Beclean – Salva), valoare estimată 21.666.618 lei fără TVA. Contractele au fost câștigate de firmele Diferit, respectiv Strabag.