Preşedintele Consiliului Judeţean, Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, prezent la deschiderea anului şcolar,  a primit titlul de ”Ambasador al Colegiului Național Petru Rareș” Beclean.

„Prima zi de școală la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Beclean mi-a adus multe surprize.
Vreau să le mulțumesc pentru invitație colegilor mei, Nicolae Moldovan, primarul orașului Beclean și Ioan Deneș, Senator de Beclean. Totodată vreau să îl felicit pe domnul director Cristian Nicula pentru performanțele școlare pe care le-a obținut CN ”Petru Rareș” în ultima perioadă.
Vreau să le mulțumesc elevilor olimpici, care mi-au făcut o deosebită onoare prin oferirea titlului de ”Ambasador al Colegiului Național Petru Rareș” Beclean. Acest titlu mă responsabilizează și la fel cum am făcut și până acum, voi face tot ce ține de mine pentru a sprijini dezvoltarea CN ”Petru Rareș”.
De asemenea am ținut să dau profesorilor, părinților și copiilor o veste mult așteptată de ei, faptul că mâine, 16 septembrie, domnul primar Nicolae Moldovan va semna alături de domnul Viceprim-Ministru Liviu Dragnea, contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea campusului școlar al CN ”Petru Rareș”!” a scris Radu Moldovan, pe pagina de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.