
Ministerul Educației a publicat astăzi rezultatele înregistrate la proba scrisă a examenului de titularizare, pe care îl dau profesorii preuniversitari pentru a ocupa posturi didactice permanente. Anul acesta 31.000 de candidați s-au înscris, iar 28.500 de lucrări au ajuns să fie evaluate, 6000 dintre profesori luând note sub 5.
Pentru a obține statutul de titular, un profesor trebuie să obțină minim nota 7 atât la proba scrisă, cât și la cea practică (o inspecție specială). Pentru angajarea pe perioada determinată (suplinire), candidații au nevoie de minim 5 la cele două probe, transmite Mediafax.
În total, 22.500 de profesori au luat nota 5, și dintre aceștia doar 12.000 pot deveni titulari, obținând 7 sau mai mult. Contestațiile se pot depune până mâine la ora 12:00, iar notele finale vor fi publicate de Ministerul Educației pe 31 iulie.