Este pentru prima dată când comunităţile de români din Serbia au de gând să participe pe listă comună pentru alegerile în Consiliul Naţional al Minorităţii Române. În luna martie au căzut de acord să nu mai candideze pe liste separate şi recent s-a definitivat cine sunt cei nominalizaţi. Tensiunile între asociaţiile româneşti nu au fost însă complet aplanate, certurile fiind în continuare centrate pe finanţarea proiectelor de către DPRRP.
La alegerile pentru consiliile naţionale ale minorităţilor naţionale din Serbia, şi românii din Timoc au posibilitatea de a-şi trimite reprezentanţi în Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale a Românilor din Serbia şi de a nu mai accesa listele pentru consiliul aşa zisei minorităţi vlahe, anunţă ”Iniţiativa Românilor din Serbia”.
Deşi românii din Timoc se ridică, potrivit datelor neoficiale vehiculate de liderii comunităţii, la peste 300.000, acestora le lipsesc drepturi elementare ca educaţia în limba maternă, posibilitatea de a-şi practica religia în limba română sau de a avea instituţii de presă care să publice în graiul lor. În plus, cei care îşi cer drepturile au făcut în repetate rânduri obiectul unor anchete ale autorităţilor sârbe.
Divide et impera
În cadrul unui eveniment organizat în urmă cu un an de Consiliul Judeţean Cluj, Horea Uioreanu s-a întâlnit cu câteva organizaţii româneşti din Valea Timocului, pentru a afla în ce mod se poate implica instituţia pe care o conduce pentru a-i ajuta direct sau prin cele 43 de societăţi subordonate pe românii din Valea Timocului. La masa rotundă au participat, arată CJ Cluj, „consulul general al României la Zaicear, Iulian Niţu, şi liderii a 11 asociaţii ale românilor, adică mai bine de jumătate din cele existente în momentul de faţă pe întreg teritoriul statului sârb”. Cealaltă jumătate a lipsit voit de la discuţii, invitaţiile fiind trimise şi altor organizaţii decât cele prezente, sub pretextul că românii prezenţi sunt nişte „falşi” reprezentanţi, o afirmaţie care nu face cinste protestatarilor.
Conturarea a două tabere, în jurul reprezentanţilor autorităţilor române în Serbia, respectiv împotriva lor, este cel puţin surprinzătoare, având în vedere faptul că până acum duşmanul lor comun erau într-adevăr ”agenţii de influenţă sârbă”, care înfiinţau organizaţii ale ”vlahilor”, pentru a promova politica de deznaţionalizare a regimului Tadici. Însă în momentul în care aceştia sunt asmuţiţi unii împotriva celorlalţi, acei securişti sârbi sunt primii care au de câştigat, iar cauza românilor timoceni va avea de suferit.
Tuturor le plac banii
Conflictul a renăscut recent, tot pe fondul sumelor de bani alocate de la Departamentul Politici pentru relaţiile cu Românii de Pretutindeni (DPRRP). Romanian Global News a scris un articol denigrator referitor la două asociaţii care au câştigat finanţare de la Departament, ”Renaşterea Românilor din Serbia” şi ”Iniţiativa românilor din Serbia”.
Autorul articolului susţine că cele două asociaţii, apărute peste noapte, nu au nimic în CV-ul instituţional. Acuzaţiile se extind la nivelul conducerii DPRRP: ”cel care a instaurat haosul la DPRRP, adică Stejărel Olaru şi prietenul restaurantelor din Zaicear, adică consulul general al României” nu au acordat principalei organizaţii civice din Timoc, Asociaţia pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia, „Ariadnae Filum”, finanţare pentru nici unul din cele trei proiecte trimise instituţiei.
Prima iniţiativă de unitate
„Iniţiativa Românilor din Serbia” a organizat, în data de 12 aprilie 2014, o conferinţă de presă cu tema „Alegerile pentru Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia”, în sala mică a Administraţiei oraşului Pancevo.
”Puteţi lua parte la un moment istoric pentru comunitatea românească din Valea Timocului – Serbia, una din minorităţile care încearcă să îşi afirme identitatea culturală, lingvistică şi religioasă, la capătul a aproape două secole de asimilare cruntă. După ce, la Donji Milanovac, ne-am ales Biroul de Conducere şi am anunţat intenţia noastră a forma o listă comună cu fraţii noştri din Voivodina, pentru participarea la alegerile pentru Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale a Românilor din Serbia, acum vom chema pe fraţii români din Banatul Sârbesc să ni se alăture pentru a câştiga împreună cât mai multe locuri în viitorul consiliu românesc.
”Numai uniţi vom putea învinge”
Numai uniţi vom putea învinge şi vom putea deschide un nou drum tuturor celor aproape 400.000 de români care trăiesc în Serbia. Anul acesta, la alegerile pentru consiliile naţionale ale minorităţilor naţionale din Serbia, şi românii din Timoc au posibilitatea de a-şi trimite reprezentanţi în Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale a Românilor din Serbia şi de a nu mai accesa listele pentru consiliul aşa zisei minorităţi vlahe”, scrie organizaţia în invitaţie.
”Credem că presa din România ne-a ajutat în ultimii ani să ne redescoperim originea şi identitatea şi trebuie să ne fie alături pentru a consemna dorinţa noastră unanimă de a fi români adevăraţi”, adaugă aceştia.