Specialiștii Agenției Naționale Antidrog au desfășurat o serie de activități preventive înaintea și în timpul festivalului UNTOLD. În cadrul acestor acțiuni, 1.420 de persoane au fost informate și consiliate despre efectele și riscurile consumului de droguri, despre reducerea consecințelor negative ale acestuia, precum și despre cum pot solicita ajutor în caz de urgență.
De asemenea, reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au oferit tinerilor informații privind fenomenul traficului de persoane și cele mai frecvente metode de recrutare a victimelor. Ei au oferit sfaturi și materiale preventive unui număr de 900 de persoane, pentru a-i ajuta să evite situațiile periculoase.