306 persoane au murit in urma cutremurului din Iran

În total 306 persoane, majoritatea femei şi copii, au murit şi alte 3.037 au fost rănite în cele două cutremure puternice care au avut loc în sâmbătă în nord-vestul Iranului, a declarat ministrul Sănătăţii Marzieh Vahid Dastjerdi în faţa Parlamentului.

 Ea a precizat că între cadavrele aduse la morgile spitalelor din regiune se aflau "219 (de cadavre de) femei şi copii şi 49 (de cadavre de) bărbaţi", în total 268. Duminică, presa iraniană scria că unele dintre cadavre au fost înhumate la faţa locului, fără să fie trimise la morgă.

Potrivit lui Vahid Dastjerdi, care prezenta un raport în faţa Majlis (Parlament), dintre cei 3.037 de răniţi, "2.011 au primit îngrijiri la faţa locului", iar ceilalţi au fost trimişi la spitale din regiune, potrivit site-ului Majlis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.