Home Societate 20 de morți și peste 70 de oameni ajunși la spital după...

20 de morți și peste 70 de oameni ajunși la spital după ce au consumat cocaină contrafăcută

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 74 au fost internate în spital, în suburbiile oraşului Buenos Aires, după o intoxicare masivă cu cocaină contrafăcută, au anunţat, miercuri, autorităţile argentiniene, informează AFP, citată de Agerpres.

Un bilanţ iniţial de 12 morţi şi circa 50 de spitalizaţi s-a înrăutăţit în cursul serii, cu victime admise în opt spitale din aglomeraţia urbană, a confirmat, pentru AFP, un purtător de cuvânt al guvernului provinciei Buenos Aires.

Autorităţile au lansat miercuri după-amiază un apel urgent prin intermediul presei. “Cei care au cumpărat droguri în ultimele 24 de ore trebuie să le arunce”, a declarat ministrul securităţii al provinciei Buenos Aires, Sergio Berni. Autorităţile ”încearcă să localizeze substanţa toxică pentru a o scoate din circulaţie”, a adăugat el.

Operaţiuni ale poliţiei au fost efectuate în suburbia defavorizată Loma Hermosa, la nord-vest de capitală, iar circa zece persoane au fost reţinute, potrivit ministrului provincial care s-a deplasat la faţa locului.

Acolo au fost confiscate pliculeţe cu cocaină, similare celor identificate de rudele victimelor, a adăugat Sergio Berni. La finalul zilei, drogul contrafăcut era în curs de analiză într-un laborator din La Plata.


sursa: stirileprotv.ro

Citește și: Raportul INSP arată că mai mult de 80% din pacienții decedați de COVID erau NEVACCINAȚI

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version