Home Societate 150 de cereri pentru înscrierea copiilor la creșe

150 de cereri pentru înscrierea copiilor la creșe

Conform prevederilor H.C.L. nr. 77/2010, Direcţia Municipală de Sănătate Bistriţa, în perioada 12-16 mai 2014 au fost depuse 151 de cereri de înscriere a copiilor la creşe.

Ulterior a fost retras unul dintre dosarele de înscriere, iar doi copii au fost retraşi de la Creşa nr. 4, astfel că şi numărul locurilor libere la Creşa nr. 4 a crescut.

Comisia de evaluare a dosarelor a admis toate cele 150 de cereri. Dintre acestea, 12 au fost amânate pentru perioada noiembrie 2014 – martie 2015 datorită vârstei mici a copiilor.

Astfel, conform site-ului Primăriei Municipiului Bistrița la:

CREŞA NR. 1:
48 de cereri admise, din care 8 sunt amânate pentru perioada noiembrie 2014 – martie 2015;
CREŞA NR. 2:
35 de cereri admise, din care 3 sunt amânate pentru perioada ianuarie – martie 2015;
CREŞA NR. 3:
49 de cereri admise, din care 8 au fost transferate de la Creşa nr. 4, iar o cerere a fost amânată pentru ianuarie 2015 avându-se în vedere vârsta prea mică a copilului;
CREŞA NR. 4:
18 cereri admise.
La Creşa nr. 3 au rămas 7 locuri libere, pentru care se vor mai putea depune cereri în data de 5 septembrie 2014.

 

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version