În fiecare an la data de 14 iunie se celebrează în întreaga lume Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Această zi a fost înfiinţată în urma succesului de care s-a bucurat Ziua Mondială a Sănătăţii din anul 2000, ce a avut ca temă importanţa donării de sânge şi s-a desfăşurat sub sloganul “Sângele salvează vieţi”. Evenimentul din 14 iunie nu are ca scop înlocuirea altor evenimente precum zilele naţionale de donare de sânge.
Această zi a fost aleasă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru a recompensa activitatea imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat al premiului Nobel pentru medicină în anul 1930 pentru descoperirea grupelor de sânge ABO. Născut acum 140 de ani, pe 14 iunie, datorită lui, transfuziile de sânge au devenit astăzi proceduri de rutină medicală. Cu toate că scopul acestei zile este de a creşte gradul de conştientizare asupra importanţei donării de sânge şi de a încuraja cât mai mulţi oameni să doneze, obiectivul zilei este nu neapărat de a atrage un număr mare de donatori în acea zi, cât de a-i sărbători pe cei care donează sânge în mod voluntar, fără vreo recompensă, decât aceea că au ajutat la salvarea a milioane de vieţi.
OMS oferă în această zi o ocazie unică de a reaminti lumii despre milioanele de oameni care îşi donează sângele pentru a ajuta bolnavii să supravieţuiască. În acelaşi timp, aduce în atenţia noastră necesitatea de a dispune de sânge şi produse de sânge sigure pentru transfuzii şi atrage atenţia asupra contribuţiei esenţiale a donatorilor benevoli pe care o aduc sistemelor naţionale de sănătate. Se dedică această campanie în special tinerilor, dat fiind faptul că masa donatorilor fideli la ora actuală depăşeşte media de vârstă de 40 de ani.
Peste tot în lume este din ce în ce mai multă nevoie de sânge, transfuzia fiind o componentă vitală în asistenţa medicală, de aceea este esenţial să responsabilizăm populaţia pe tema donării de sânge. În orice moment, cel puţin o persoană are nevoie de sânge pentru a putea supravieţui. Această persoană poţi fi tu, copilul tău, partenerul tău, părinţii tăi, prietenul tău sau un necunoscut. Viaţa fiecăruia dintre noi poate depinde la un moment dat de generozitatea semenilor. Milioane de oameni de pe cuprinsul globului donează sânge în scop altruist pentru a ajuta la salvarea vieţilor sau pentru a îmbunătăţi sănătatea altor oameni. Această zi încurajează cât mai mulţi oameni pentru a deveni donatori de sânge voluntari şi subliniază importanţa donării regulate pentru a preveni eventualele crize în stocarea de sânge. Este nevoie de o donare regulată de sânge deoarece acesta poate fi stocat doar pentru o perioadă de timp limitată. Diferitele componente ale sângelui pot fi folosite în perioade cuprinse între 5 zile şi câţiva ani (trombocitele pot fi folosite în maxim 5 zile de la donare, plasma poate fi utilizată pe parcursul unui an, globulele roşii pot fi păstrate la rece pentru maxim 42 de zile). Din cauză că sângele este perisabil, este nevoie de donări în fiecare zi pentru a dispune de sânge oricând şi oriunde este nevoie.
În prezent, în 57 de state din lume donarea de sânge este în totalitate benevolă, faţă de anul 2002 când erau numai 39 de state. Cu toate acestea, majoritatea populaţiei de pe glob nu are acces la sânge. În fiecare an se donează peste 80 de milioane de unităţi de sânge, însă doar 38% dintre acestea se colectează în ţările în curs de dezvoltare, precum România, ţări în care trăieşte 82% din populaţia lumii. Mai mult, în multe ţări pacientul depinde de sângele donat de familie sau prieteni.
Din păcate, în România, există un număr mic de donatori raportat la cei din celelalte ţări ale U.E. numai 1,7% dintre români donează sânge, sub jumătate din cât este necesar. Totuşi, în ultimii ani s-a observat o uşoară creştere a numărului donărilor de sânge, fapt explicat, poate, prin mai buna informare şi mediatizare care s-a realizat cu ocazia campaniilor desfăşurate de-a lungul anilor.
În prezent, numărul donatorilor este de 20-25/zi în comparaţie cu 15-20, în anii anteriori şi este de dorit ca aceştia să ajungă la cel puţin la 30-35 donatori/zi.
Pentru judeţul nostru se poate spune că, donatorii provin din toate straturile societăţii şi sunt din ce în ce mai tineri, probabil ca urmare a informărilor realizate chiar de personalul din Centrul de transfuzii sanguine Bistriţa-Năsăud. Printre donatori se remarcă numărul mai mare al celor de Leoni, Comelf, Liceul “Infoel”, Liceul Sanitar şi Liceul „Grigore Moisil”.
Este bine să donăm sânge deoarece donarea permite împrospătarea sângelui şi contribuie la tonifierea sistemului imunita, reducând şansa de apariţie a accidentelor vasculare, se reduce riscul apariţiei cheagurilor, se face un set de analize gratuite, astfel că starea sănătăţii este monitorizată şi se poate depista riscul îmbolnăvirii de leucemie, anemie, afecţiuni ale ficatului şi reumatism.
Donatorii de sânge primesc şapte tichete de masă în valoare de 65 Ron, o ti liberă de la locul de muncă, în ziua donării şi decontarea cheltuielilot de transport dus-întors din ziua donării pentru donatorii care vin din alte localităţi ale judeţului în afara de Bistriţa.