Peste 20 de persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 41 de ani, sunt cercetate de poliţiştii bistriţeni pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în urma percheziţiilor domiciliare care au avut loc luni în câteva localităţi de pe Valea Someşului.

Pe numele a 13 persoane din rândul celor cercetate, au fost emise mandate de reţinere pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de trafic şi deţinere de droguri de risc şi mare risc.

 

"La nivelul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud se efectuează cercetări în baza delegărilor procurorilor din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud faţă de 23 de persoane cu vârste cuprinse între 19 şi 41 ani, privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
Aceştia comercializau tinerilor din municipiul Bistriţa şi oraşul Năsăud, precum şi din localităţile învecinate, la solicitarea acestora sau cu ocazia unor petreceri private, drogurile de risc cannabis şi rezină de cannabis cu sume cuprinse între 50-70 lei gramul şi drogul de mare risc mefedronă sau „sare de baie” cu suma de 100 lei gramul", se precizează într-un comunicat al IPJ BN.

Potrivit anchetatorilor, drogurile erau procurate din Spania (cannabisul şi rezina de cannabis) şi din Ungaria (mefedrona), acestea fiind trimise disimulate în colete sau pachete prin intermediul unor firme de transport- persoane şi coletărie, sau aduse personal de către traficanţi cu mijloace auto sau cu trenul.

"În data de 02.07.2012, poliţiştii din cadrul S.C.C.O. Bistriţa-Năsăud, B.C.C.O. Cluj-Napoca, S.C.C.O. Maramureş, S.C.C.O. Sălaj şi cu sprijinul S.O.S. Cluj-Napoca – Biroul Prinderi în Flagrant, S.R.I. – Secţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, S.J.I.P.I Bistriţa-Năsăud, I.P.J. Bistriţa-Năsăud şi I.J.J. Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud şi în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au efectuat o acţiune cu efective mărite în vederea documentării activităţii infracţionale a suspecţilor.
Astfel, au fost realizate de către poliţişti un număr de 26 percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud şi au fost puse în executare 44 mandate de aducere", se mai menţionează în comunicatul IPJ BN.

În urma audierilor, procurorii DIICOT Bistriţa-Năsăud au  luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de 13 învinuiţi. Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă în vederea probării întregii activităţi infracţionale. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.