Angajatorii români au scos pe piață mai bine de 30.000 de locuri de muncă în luna iunie, conform unui studiu Salario, realizat de platforma eJobs. Salariile, însă, sunt cu mult sub așteptările angajaților.
Deși vorbim despre locuri de muncă la nivel entry-level, candidații la posturile scoase pe piață de angajatori au pretenții aproape duble față de ofertă, reiese dintr-un studiu, scrie adevarul.ro.
Mai bine de o treime dintre job-urile disponibile la nivelul lunii iunie sunt în retail, HoReCa și turism, adică domeniile care în mod tradițional suplimentează numărul angajaților pe timp de vară. Fie că vorbim despre posturi sezoniere sau despre o creștere firească a activităților comerciale, locurile de muncă sunt ocupate tot mai greu. Și în acest an, firmele din HoReCa și turism susțin că le este greu să acopere job-urile.
De la cât pornesc salariile
Cele mai multe oferte de locuri de muncă din luna iunie vizează angajații entry-level, adică fără experiență anterioară în câmpul muncii sau în domeniul specific în care vor să lucreze.
Pentru retail, salariile oferite de angajatori sunt, în medie, de 3.500 de lei, în timp ce în turism angajații fără experiență se pot aștepta să câștige 3.000 de lei.
În HoReCa și industria alimentară, salariile pentru începători pornesc de la 2.850 de lei, în timp ce angajații cu experiență sunt plătiți și cu 4.000 de lei.
Toate sumele reprezintă salariile nete, adică suma cu care angajatul pleacă acasă lună de lună, după plata taxelor și a impozitelor.
De cealaltă parte, așteptările potențialilor angajați privind salariile sunt cu 30-40% mai mari față de ofertă, arată același studiu.