Directorul coordonator al Direcţiei Sanitare Veterinare Bistriţa-Năsăud informează că inspectorii instituţiei pe care o conduce au controlat un număr de 12 unităţi de profil de pe raza judeţului, situate în municipiul Bistriţa, oraşele Năsăud şi Beclean, în data de 6 februarie 2010. De altfel, acţiunea a fost organizată la nivel naţional şi au fost verificate unităţi de comercializare a produselor alimentare, măcelării, carmangerii, supermarketuri şi pieţe agroalimentare, ca urmare a dispoziţiilor conducerii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

 

Inspectorii au verificat dacă sunt respectate regulile generale de igienă şi regulile specifice de igienă pentru produsele alimentare de origine animală, prevăzute de Regulamentele Comisiei Europene nr.852/2004 şi 853/2004, dacă trasabilitatea produselor se face conform Regulamentului CE nr. 178/2002, iar marcarea şi certificarea cărnii proaspete, conform Regulamentelor 1760/2001 şi 566/2008. S-a mai avut în vedere controlul microbiologic al produselor alimentar, prevăzut de Regulamentul CE 2073/2005, tipul produselor comercializate şi cantitatea acestora conform Ord.111/2008.
În urma verificărilor efectuate, au fost identificate 8 unităţi care nu respectau normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare, fiind aplicate 8 sancţiuni contravenţionale: 7 amenzi, în valoare totală de 5.600 lei  şi un avertisment.
Principalele deficienţe constatate au fost: manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor de igienă sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi nerespectarea normelor legale privind condiţiile de depozitare şi comercializare a alimentelor.

Raimond Petruţ

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.