Un veteran al războiului din Afganistan. Colonelul Ovidiu Uifălean, numit la comanda Brigăzii 81 mecanizate Bistriţa

Schimbare de ştafetă şi de generaţii la comanda Brigăzii 81 Mecanizată, generalul Dan-Florin Grecu, a predat conducerea unităţii colonelului Ovidiu Uifăleanu, unul din cei mai tineri colonei din Armata Română, care revine după cinci ani în Garnizoana Bistriţa, în postura de împuternicit la comanda acestei mari unităţi.

Anterior numirii în funcţia de la Bistriţa, colonelul Ovidiu Uifălean, clujean de lângă Câmpia-Turzii, a ocupat funcţia de locţiitorul al comandantului Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată Unirea Principatelor din Focşani. Despre activitatea noului comandant al Brigăzii 81 Mecanizate, pe când ocupa funcţia de comandant al Batalionului 812 Bistriţa şi se afla cu unitatea dislocată în Afganistan, circulă o întâmplare pe care câţiva subordonaţi de la momentul respectiv, din teatru de operaţiuni afgan nu o s-o uite, cum nu o să-l uite nici pe comandantul Ovidiu Uifălean, toată  viaţa. Aplicând la sânge procedurile privind îndeplinirea misiunilor de luptă, acesta probabil a salvat viaţa mai multor militar români plecaţi într-o misiune de patrulare pe Autostrada 1, Kandahar-Kabul. Între 2006 – 2009 colonelul Ovidiu Uifălean a îndeplinit funcţia de comandant al Batalionului 812 Infanterie „Şoimii Carpaţilor”, cu care a participat la misiunea ISAF din Afganistan în anul 2007. Întâmplarea pe care o vom dezvălui s-a petrecut în primăvara anului 2007, cu câteva luni înainte de încheierea misiunii şi întoarcerea în ţară.

Colonelul Ovidiu Gheorghe Uifăleanu are un impresionant CV în cariera militară. A absolvit Liceul Militar” Mihai Viteazul”, după care a urmat Şcoala militară de ofiţeri activi de tancuri şi auto „Mihai Viteazul” Piteşti, Academia de Înalte Studii Militare şi cursul postuniversitar de operaţii în sprijinul păcii. Pe lângă studiile efectuate în ţară a absolvit cursul de politică şi concepte NATO în Germania, cursul privind legislaţia conflictelor armate în Turcia şi colegiul de război al trupelor de uscat din SUA. Legat de războiul antiterorist din Afganistan, majoritatea pierderilor în vieţi omeneşti pe care le-a suferit coaliţia condusă de SUA, s-au datorat folosirii de către luptătorii talibani, a I.E.D, în terminologia NATO, “Dispozitiv Exploziv Improvizat”.

În ultimii ani, atacurile cu IED în Afganistan au fost responsabile pentru cel puţin unul din fiecare două decese ale trupelor coaliţiei. Numai în ultimul an au fost găsite 16.500 de dispozitive explozive improvizate, în urma cărora 252 de persoane şi-au pierdut viaţa, militari de diferite naţionalităţi. Trebuie amintit faptul că Batalionul 812 “Şoimii Carpaţilor”, militari bistriţeni, au pierdut doi colegi pe altarul luptei antiteroriste. Dispozitivele explozive improvizate (IED) sunt cea mai mare ameninţare pentru trupele angajate în conflictul din Afganistan, care se desfăşoară de mai bine de 13 ani. Ele sunt ieftine şi usor de produs, adesea dintr-un fertilizator produs în Pakistan şi trecut peste graniţă. Bombele talibanilor sunt totodată greu de detectat, fiind de multe ori îngropate la marginea drumurilor şi detonate de la distanţă, cu efecte devastatoare. Veteranii care au participat la luptele din Afganistan o numesc “bomba de la marginea drumului”.

Un dispozitiv exploziv improvizat (IED), este o bombă construita şi instalata, de fapt îngropată, pe itinerarele de deplasare ale trupelor coaliţiei. Acesta poate fi construită din explozivi militari convenţionali, cum ar fi proiectile  de artilerie rămase neexplodată, fertilizatori chimici, la care este ataşat un mecanism de detonare.

Guvernul american a cheltuit mai bine de 21 de miliarde de dolari, din 2006, în confruntarea cu dispozitivele explozive improvizate pe care le consideră ca fiind arme strategice ce rămân “o ameninţare serioasă”. Efortul este condus de JIEDDO, Joint IED Defeat Organization. Grupul a încercat să abordeze problema pe trei paliere: “atacul asupra reţelei, învingerea dispozitivului, antrenarea forţei” disponibile. Totuşi, statisticile sugerează că lupta este pierdută şi, în plus, este una inegală din punctul de vedere al costurilor economice. În timp ce în Irak utilizarea dispozitivelor explozive improvizate a cunoscut declinul după ce atinsese un număr record de 23.000 de atacuri în 2007, în Afganistan se pare că trendul este unul ascendent. Pentagonul raportează o creştere a incidentelor cu dispozitive explozive improvizate cu 80%, în ultimii doi ani. Numai în 2012, au fost aproape 15.000 de astfel de incidente. Per total, mai mult de 60% din decesele americanilor în Afganistan sunt provocate de aceste dispozitive. Între timp, forţele afgane sunt cele mai afectate, deoarece nu deţin echipamentul necesar. Dispozitivele explozive improvizate sunt responsabile de aproximativ 85% dintre decesele din rândul forţelor armate afgane. Combaterea fenomenului cu ajutorul tehnologiei care să depisteze dispozitivele nu este sustenabilă, susţin oficialii şi analiştii, iar tehnologia nu poate ţine pasul. “Inamicul este de fapt mai bine echipat decât soldaţii mei – au echipament cu vedere în infraroşu pentru a vedea cum pot trece graniţa în cursul nopţii”, spune generalul Abdul Raziq, comandantul poliţiei din provincia Kandahar, el însuşi supravieţuitor în urma a 40 de atentate. “Inamicului i s-au dat explozibili şi telecomenzi pe care echipamentul nostru nu le poate detecta”. Poliţia afgană are 97 de echipe care se ocupă cu dezamorsarea minelor în ţară, folosind un echipament creat pentru bombele din perioada sovietică. Se bazează în special pe inteligenţa oamenilor. Peste 70% dintre dispozitivele explozive improvizate din Afganistan sunt făcute cu nitrocalcar granulat (CAN), produs în două fabrici din Pakistan. “În timp ce nitrocalcarul granulat este produs în alte ţări, nu am descoperit dovezi care să indice că cel folosit pentru dispozitivele explozive improvizate din Afganistan provine din orice altă ţară cu excepţia Pakistanului”, spune generalul Michael D. Barbero, director al JIEDDO. Armata din Pakistan a luat măsuri pentru a combate problema, dar  cel puţin 900 de atacuri cu astfel de dispozitive care au cauzat 3.700 de morţi au fost raportate în Pakistan. Guvernul american a încercat să negocieze direct cu cele două fabrici din Pakistan, însă nici asta nu a condus la rezultatele aşteptate. “Inamicul combină nitrat de amoniu cu făină, ciment, cu detergent sub formă de pudră, în bagajele călătorilor care să îl poarte peste graniţă”, spune generalul Raziq. “Nu putem mereu să distrugem bunurile oamenilor”. “Dacă am 300 de soldaţi în Shorawak, sunt 500 de terorişti care se antrenează direct de cealaltă parte a graniţei din Panjpai”, spune Raziq. “De-a lungul graniţei, au sedii deschise, terenuri de antrenament”, explică el. Odată ce materialul este în ţară, există o vastă reţea de agenţi antrenaţi, activi, foşti membri ai mişcării şi simpatizanţi ai ideologiei care joacă un rol în procesul de transformare a materialului în explozibil. Unul dintre aceştia, în vârstă de 35 de ani, se ocupă de echipa sa de 10 membri, la doar 70 de kilometri depărtare de oraşul Kandahar. El îi supervizează pe cei 10 în procesul de asamblare a explozibililor – în cutii de ulei şi, cel mai recent, în sticle de apă minerală de 1,5 litri, care sunt mai uşor de transportat. Un oficial a jurat chiar că a văzut dispozitive explozive improvizate sculptate în copii imense ale Coranului. Apoi sunt intermediarii, cum este cazul unui bărbat de 38 de ani care ajută la ascunderea dispozitivelor în casa proprie şi le transportă pe motocicleta sa. În cele din urmă, sunt oamenii care se ocupă de livrare, după cum e cazul unui bărbat care a adus opt astfel de dispozitive în camionul său pe care, de regulă, îl foloseşte pentru a livra fructe. “Pentru a transporta explozibilul, folosim maşini, animale şi chiar oficiali guvernamentali”, spune comandantul. Utilizarea vehiculelor nu este neobişnuită. Şeful poliţiei din provincia Nimroz a fost ucis, luna trecută, de explozibilul montat în uşa propriului autovehicul. Localnicii pretind că tinerii şomeri plantează bombe pentru bani. Dacă sare în aer o maşină a poliţiei afgane, primesc între 10.000 şi 20.000 de rupii (100 – 200 de dolari) . Dacă este vorba despre un vehicul al coaliţiei, recompensa ajunge până la 100.000 de rupii. Mullah Kalam povesteşte că a primit până la 20.000 de rupii pentru explozia unui vehicul american şi 10.000 pentru cele ale poliţiei afgane. “Cu siguranţă avem un bonus, un îndulcitor”, spune Kalam. Astfel, nu trece nicio zi fără ca în Afganistan să nu se înregistreze atacuri cu dispozitive explozive improvizate. Ca în toate războaiele, scrie Time, civilii poartă povara: Naţiunile Unite au raportat un număr de cel puţin 967 de civili ucişi şi 1.590 răniţi în ultimele patru luni, 56% dintre decese fiind provocate de dispozitive explozive improvizate.

IED-uri pot fi utilizate în operaţiuni  sau în acţiuni de război neconvenţional de gherilele sau de comandourile forţele combatante într-un teatru de operaţii. În al doilea război din Irak , IED-uri au fost folosite pe scară largă împotriva forţelor coaliţiei conduse de SUA şi de la sfârşitul anului 2007 au devenit responsabile pentru aproximativ 63% din decesele Coaliţiei din Irak.  Acestea sunt, de asemenea, utilizate în Afganistan de către grupurile insurgente, şi au cauzat mai mult de 66% din victime Coaliţiei din 2001- si pana in prezent in războiul din Afganistan. IED-uri au fost, de asemenea, utilizate pe scară largă de către cadre ale rebelilor Tamil Tiger (LTTE) organizarea împotriva unor ţinte militare din Sri Lanka.

În 2007, Batalionul  812, “Şoimii Carpaţilor”,condus de maiorul Ovidiu Uifălean, cu un efectiv de circa 500 de militari a fost dislocat la FOB Lagman, Afganistan. Militarii bistriţeni efectuau mai mult de 50 de misiuni săptămânale, de cele mai multe ori în sprijinul Poliţiei Naţionale Afgane, cu misiunea de a proteja una din cele mai vitale rute ale ţării, Autostrada 1, care asigura legătura între Qalat şi Kandahar cu legătura la Kabul, capitala ţării.

Talibanii, ( un termen generalizat, care poate fi afgan, pakistanez, cecen sau arab), evitau lupta reală cu forţele coaliţiei, faţă în faţă, există o putere de foc copleşitoare în defavoarea lor şi din această cauză recurgeau şi se folosesc de tactici ale luptei de guerila. Una din aceste tactici şi se pare cea mai folosită este plantarea IED-rilor pe traseele de patrulare şi deplasare a trupelor. La momentul respectiv, pentru iniţierea exploziei foloseau un procedeu destul de sofisticat, telefonul mobil. După plantarea dispozitivului, luptătorii talibani se îndepărtau de locul vizat, la o distanţă care le permitea supravegherea acestuia. În momentul în care un autovehicol se afla deasupra locului unde era plantat dispozitivul prin intermediul telefonului mobil declanşau explozia. Ca măsură de prevenire a unor asemenea acţiuni, declanşarea exploziilor prin intermediul unui impuls electronic, semnal emis de un telefon mobil, americanii au dotat toate contingenţele prezente în Afganistan, care efectuau misiuni de patrulare a unor trasee şi itinerare, cu dispozitive de bruiaj a semnalelor emise de telefoanele mobile. Batalionul 812 “Şoimii Carpaţilor”, condus de maiorul Uifălean primise şi el la rândul lui asemenea dispozitive, iar prin ordine specifice, fiecare echipă care pleacă în misiuni pentru efectuarea unor misiuni de cercetare a unor itinerarii şi trase primea un asemenea aparat care era pus în funcţiune şi bruia orice semnal emise de un telefon mobil, anulând practic explozia unui dispozitiv IED.

Episodul la care vom face referire s-a petrecut în perioada în care americanii au ajutat pe militarii români, dotându-i cu celebrele Humvee, înlocuind bătrânele TAB-uri de idee sovietică şi fabricaţie românească. Într-o dimineaţă, o echipă care se pregătea să execute o misiune de patrulare, la plecarea a constatat că nu a primit conform procedurii dispozitivul de bruiaj. Şeful operaţiilor, un şoarece de birou, un tip probabil mai comod, dar comoditatea respectivă putea deveni criminală, nu a prevăzut şi nu a dotat echipa cu dispozitivul de bruiaj . Comandantul echipei, un subofiţer bistriţean, cu sânge în instalaţie, a refuzat iniţial să iasă din bază, a raportat ierarhic că el nu va pleca în misiune dacă nu va primi aparatul de bruiaj. Văzând că nu găseşte înţelegere la şeful biroului operaţii al B.812, acesta forţând oarecum linia de comanda s-a adresat comandantului, maiorului Ovidiu Uifălean, şi i-a raportat incidentul. Acesta cercetând cele reclamate, a constatat încălcarea gravă a procedurii şi în consecinţă a dat ordin că echipa de cercetare să primească dispozitivul de bruiaj.

Bineînţeles, în buna tradiţie românească evenimentul a fost trecut sub tăcere şi uitat. Misiunea s-a desfăşurat în condiţii bune, cercetarea pe Autostrada A1, Qulat-Kandahar a decurs fără nici o problemă, iar echipa s-a reîntors la baza fără nici o pierdere. Incidentul a creat o oarecare rumoare, militarii români au discutat despre acest lucru, iar autoritatea comandantului, mr. Ovidiu Uifălean, a crescut în aceeaşi măsură cu un sentiment de respect şi încredere faţă de acesta. Iar acest lucru, într-o misiune de luptă reală, contează mai mult decât orice lucru. Echipa implicată în evenimentul descris, a avut sentimentul că gestul maiorului Uifălean, de a respecta întocmai procedurile la plecarea în misiune, poate le-a salvat viaţa.