Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, este de părere că ar trebui să se pună mult mai mult accent pe susținerea învățământului profesional, motiv pentru care propune organizarea unor ample campanii prin intermediul cărora elevii să fie îndemnați să aleagă o meserie și să se îndrepte spre această formă de învățământ.

Potrivit deputatului, în prezent, la nivel național, circa 15.000 de copii sunt înscriși în sistemul învățământului profesional-dual, ceea ce este un procent extrem de mic, după cum afirmă Cristina Iurișniți, care completează că și la nivelul județului Bistrița-Năsăud există puține clase de învățământ profesional dual.

„În judeţ sunt puţine clase de învăţământ profesional dual. Am avut întâlniri şi cu directorul de la Teraplast care a fost deschis și are un proiect de colaborare cu Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”. Eu zic că aici este nevoie de mai multă campanie pentru că încă mai avem acest mod de a gândi retrograd, aceste clişee, mentalităţi învechite că e ruşine să ai o meserie şi toţi ar trebui să facem facultate. Nu e adevărat. Nu e o ruşine să te duci la şcoala profesională, nu înseamnă că ai abilităţi mai puţin valoroase decât un tânăr care îşi continuă studiile în universitate. Este important să valorizăm şcolile profesionale şi să-i îndemnăm pe părinţi și pe tineri să înveţe o meserie, pentru că meseria e o brăţară de aur. Meseria face diferenţa. Avem o criză a forței de muncă, nu găsim meseriași”, a mai completat deputatul Iurişniţi.

În aceste condiții, având în vedere că în data de 11 martie se sărbătorește Ziua Învățământului Profesional, deputatul consideră că această perioadă este un bun prilej de a organiza campanii de informare în rândul elevilor.

”Avem o lege care a fost votată anul trecut în Parlament și care instituie ziua de 11 martie drept Ziua Învăţământului Profesional – acel parteneriat între școli și agenții economici. Sunt și eu susţinătoarea acestui demers legislativ. Au început anumite activităţi de promovare şi de informare a tinerilor, dar nu este suficient. (…)Am cerut ca un an cel puţin să avem o campanie la nivel naţional cu mesaje de interes public care să facă părinţii şi tinerii mult mai încrezători în învăţământul profesional şi mai ales în învăţământul profesional dual”, a declarat Cristina Iurișniți.

Deputatul USR a explicat că elevii primesc 200 lei bursă profesională de la stat şi încă 200 lei din partea operatorului economic, astfel că aceste parteneriate ar trebui încurajate și aduse în atenția unităților de învățământ.

În plus, în perioada următoare, deputatul bistrițean va organiza o reuniune pe teme de educație, învăţământul profesional fiind unul dintre subiectele care vor fi dezbătute. La eveniment vor fi invitați să participe antreprenori, directori de şcoli, reprezentanţi ai mediului asociativ.

1 COMENTARIU

  1. 1/. Introduceti accesul la liceie si facultati , exclusiv pe baza de examene de admitere si nu mai tineti cont de notele obtinute in scoala primara , sau liceu ( care sunt foarte subiective ) ;
    2/. Dupa clasa a X-a , sa se dea examen ptr ” diploma de absolvire a scolii primare ” ;
    4/. Dupa 10 clase, sa fie orinetati tinerii fie spre „scolile de meserii ” fie spre liceu ;
    3/. Liceul sa fie doar clasele a XI-XII ( sau XIII ) … dupa caz … si accesul sa fie exclusiv pe baza de examen de admitere , fara sa se tina cont de notele ( foarte subiective ) obtinute in clasele primare ;
    5/. Dupa liceu, cine nu-si ia bacalaureatul, sa poata opta spre scolile de meserii ;
    6/. Desfiintzati dr.acului facultatile particulare la ” pune x-ul ” ;
    7/. Pentru facultate, sa fie admiterea ca si ptr liceu, pe baza de bacalaureat, cu admitere, fara a se tine cont de notele obtinute in liceu .
    ASA A FOST PE VREMEA LUI CEAUSESCU si trebuie sa recunoasteti faptul ca A FOST CEA MAI BUNA SI MAI COMPETENTA SCOALA si astazi in Romania generatia respectiva munceste , iar tinerii nostri absolventi de astazi nefiind competenti si nestiind sa faca absolut NIMIC in marea lor majoritate, degeaba au tot felul de facultati si diplome fara valoare , iar cei destepti si competenti prefera sa plece din tzara , sa se califice la straini si sa munceasca acolo !
    ASTA ESTE MASURA STIMATA DOAMNA , APLICATI-O CA SUNTETI LA BUTOANE !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.