O femeie în vârstă de 48 de ani, director adjunct al unui liceu din Bihor, a murit în urma intoxicației cu o substanță folosită în deratizare. De asemenea soțul acesteia este internat în stare gravă în spital.
Cei doi s-au prezentat la spital crezând că se simt rău după ce au mâncat o conservă de ton.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău, cei doi soţi s-au prezentat la sfârşitul săptămânii la spitalul municipal Oradea cu simptome de toxiinfecţie alimentară, stări date de ingerarea substanţei chimice folosite în deratizare.
„Probabil ei au pus aceste simptome pe seama faptului că au consumat o conservă de ton”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Procurorii cercetează împrejurările în care substanţa respectivă a ajuns în posesia soţilor şi modul în care au ajuns să o folosească.