Home Administrație Veste bună pentru fermieri! Vezi data în care aceştia îşi vor primi...

Veste bună pentru fermieri! Vezi data în care aceştia îşi vor primi subvenţiile

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că îi asigură pe fermieri că vor primi subvenţiile „pe 16 octombrie, în primul minut al zilei, la fel ca şi anul trecut”.

 

„A fost un an bun şi un an care promite, pentru a avea şi la anul viitor ceea ce trebuie, pe data de 16 octombrie, în primul minut al zilei, în primul minut al datei respective, la cumpăna nopţii, vor fi primite subvenţiile ca şi anul trecut” conform ministrului Agriculturii, care a tăiat panglica inaugurală a târgului Toamna buzoiană.

Potrivit ministrului Daea, fermierii din România, oamenii de la ţară ştiu să muncească, iar dovada muncii lor poate fi întâlnită şi la acest târg.

„Târgul de la Buzău reprezintă un loc în care laolaltă ne aduce bucuria roadelor muncii, am văzut multe lucruri bune, legumicultori care au beneficiat de programul Tomata, am văzut standul de prezentare al staţiunii de cercetare legumicolă, staţiunea fanion a României, unde numai anul trecut au fost omologate 14 soiuri pentru tomate şi care a creat un culoar de apreciere în ţară”, a mai declarat Petre Daea.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version