La întâlnirea cu Phil Hogan, Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, care a avut loc joi, Ionuț Simionca, în calitate de membru al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților a atras atenția asupra problemelor fermierilor români. 

 

”l-am întrebat pe acesta dacă a luat în considerare activarea unor mecanisme europene în vederea trimiterii în România de specialiști pentru stoparea extinderii pestei porcine africane. I-am explicat înaltului oficial european că, în opinia mea, pesta porcină africană este, în egală măsură, o problemă a României și o problemă a Uniunii Europene. Acesta a arătat că, la nivelul Comisiei Europene, situația din România este monitorizată cu toată atenția și că va sprijini România în lupta sa împotriva pestei porcine africane prin implementarea unor măsuri de supraveghere şi detecţie a virusului,  servicii veterinare şi cercetare”, a precizat deputatul Ionuț Simionca, președinte PMP B-N.

porci

Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală spune că au fost deblocate două milioane de euro pentru ajutor sanitar-veterinar româilor în lupta cu pesta porcină, acesta a mai precizat că Uniunea Europeană a anunțat o schemă de finanțare pentru fermieri cu dobânzi mai mici de 3%.

”Phil Hogan ne-a spus că deja au fost deblocate două milioane de euro pentru a oferi ajutor sanitar-veterinar românilor în lupta cu pesta porcină africană și că se studiază posibilitatea de a veni în sprijinul fermierilor prin măsuri din Programul de Dezvoltare Rurală.

L-am mai întrebat pe Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală care este viziunea Uniunii Europene în privința instituțiilor financiare ce ar putea acorda credite cu dobânzi mici fermierilor din România în vederea achiziționării de terenuri agricole. Răspunsul acestuia a fost că exact astăzi Uniunea Europeană a anunțat o schemă de finanțare pentru fermieri cu dobânzi mai mici de 3%.

Întâlnirea cu Phil Hogan mi-a dat prilejul să aduc în fața unui înalt oficial european problemele fermierilor români. Consider că asemenea întâlniri sunt extrem de benefice și sper că banii europeni vor fi alocați cu prioritate pentru combaterea pestei porcine africane și pentru a-i ajuta pe fermieri să cumpere terenuri agricole la dobânzi substanțial mai mici decât cele practicate astăzi pe piața de creditare din România”, a subliniat deputatul Ionuț Simionca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.