Primăria municipiului Cluj-Napoca în colaborare cu Asociaţia AEGEE
organizează în cadrul Zilelor Clujului 2012 cel mai mare concurs de Treasure
Hunt din ţară. Premiul cel mare la cea de a doua ediţie a concursului este de
1000 de euro.
Treasure Hunt se va desfăşura pe perioada a două zile, 26 – 27 mai 2012, cu
pornire de la Casa de Cultură a Studenţilor. Sâmbătă, 26 mai, vor lua startul toate
echipele, urmând ca duminică, 27 mai, să participe la marea finală 30 de echipe,
primele zece ajunse la finish din fiecare grupă.
Concursul cuprinde mai multe probe obligatorii iar îndeplinirea acestora le
permite echipelor formate din 3 participanţi să primească indiciul pentru următorul
obiectiv. Obiectivele vor fi poziţionate în locuri inedite din oraş iar indiciile vor
oferi concurenţilor oportunitatea de a cunoaşte oraşul, pentru a descoperi în
final “comoara” Clujului. Participanţii nu pot fi contactaţi şi nu pot contacta pe
nimeni telefonic, prin e-mail sau alte mecanisme pe perioada desfăşurării concursului.
Juriul va fi format din 3 persoane care vor calcula timpul fiecărei echipe intrate în
concurs şi vor realiza clasamentul final. Regulamentul complet poate fi consultat pe
siteul www.ziledecluj.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.