1 Mai, sarbatoarea care s-a nascut la Chicago

Fără îndoială, românilor le este cunoscută ca o sărbătoare „comunistă”. Însă această catalogare este greşită, deoarece factorii care au dus la instituirea acestei sărbători din calendarul laic sunt mult mai complecşi şi mai nuanţaţi.

Sărbătoarea îşi are originile la Chicago

Istoria sărbătorii începe la Chicago, odată cu celebrele şi tristele evenimente din Haymarket Square. În 1884, sindicatele americane îşi propun să facă greve timp de doi ani pentru a obţine prin presiune de la organizaţiile patronale o zi normală de lucru de numai opt ore. Îşi aleg ziua de 1 mai ca început al grevelor lor, pentru că aceasta era ziua în care multe companii începeau în Statele Unite un nou an contabil. În urma acţiunilor începute, 200.000 de muncitori din cuprinsul ţării obţin ceea ce au cerut; însă alţi 340.000, ai căror patroni nu au acceptat revendicările, intră în grevă generală. Pe 3 mai 1886, greva de la societatea McCormick Harvester, din Chicago, face trei morţi; muncitorii sunt dispersaţi, în timp ce în Haymarket Square, mai rămân doar două sute de grevişti şi cam tot atâţia poliţişti. O bombă explodează şi ucide un poliţist. Alte morţi survin în încăierarea care urmează.

Ţapii ispăşitori pentru detonarea bombei sunt găsiţi în rândul comunităţii de emigranţi germani ce lucrează în Chicago şi care, în plus, aparţin grupării radical-socialiste din jurul ziarului american de limbă germană  “Chicagoer Arbeiter Zeitung”. Patru dintre aceşti muncitori vor fi executaţi (fără probe serioase împotriva lor) în ziua de vineri 11 noiembrie 1887 – mult mai cunoscută în lumea anglo-saxonă sub numele de Black Friday (Vinerea Neagră).

Sărbătoarea intră în Europa prin Franţa

Trei ani mai târziu are loc marea Expoziţie Universală de la Paris. Este în acelaşi timp şi Centenarul Revoluţiei franceze de la 1789. Internaţionala Socialistă, cu alte cuvinte, Internaţionala partidelor socialiste din întreaga lume, se reuneşte tot la Paris, la iniţiativa lui Friedrich Engels şi decide să importe în Europa această zi comemorativă a evenimentelor sângeroase de la Chicago. Internaţionala socialistă urmăreşte să instituie ziua de 1 Mai ca o zi internaţională de manifestaţie pentru obţinerea zilei normale de lucru de opt ore. Astfel, 1 Mai intră definitiv în cultura europeană.

1 Mai nu este la bază o sărbătoare anti-religioasă

De-abia în 1920, sărbătoarea laică de 1 Mai este adoptată de Rusia bolşevică şi este transformată din zi de protest şi de manifestaţie, într-o zi liberă fără muncă, deşi este totuşi la bază o zi a revendicărilor sociale şi a celebrării demnităţii muncitorului. Aşa cum observă filozoful rus Nikolai Berdiaev, Rusia bolşevică a deturnat multe astfel de simboluri ale socialismului şi sindicalismului american sau european pentru a le transforma în zile de sărbătoare anti-creştine (menite să înlocuiască praznicele Bisericii ortodoxe din Rusia).
Dovada că 1 Mai nu este, în fond, o sărbătoare anti-creştină vine din faptul că papa Pius al XII-lea a instituit în anul 1955 sărbătoarea “Sfântului Iosif-artizan”, menită a fi un simbol al muncitorimii catolice din sudul Europei. Astfel, Biserica Catolică doreşte să se delimiteze de ideologia socialistă, dar nu merge împotriva revendicărilor maselor catolice, foarte sărace la acea vreme. Tot în lumea catolică, manifestări alternative la Ziua Muncii au fost instituite de aşa-numita “Young Christian Workers” (Tineretul Muncitor Creştin), fondată în 1965, sub papa Paul al VI-lea, de cardinalul de origine flamandă, Joseph Léon Cardijn. Această organizaţie îşi propunea o înrădăcinare mai profundă în religia catolică a numărului din ce în ce mai mare de tineri catolici din Franţa, Germania sau Benelux cu simpatii socialiste sau chiar comuniste.

Ziua Muncii, după căderea Cortinei de Fier

În ţări precum Marea Britanie sau Irlanda , Ziua Muncii este sărbătorită, dar nu de 1 mai, ci în prima zi de luni din luna mai. În Germania, 1 Mai este o sărbătoare oficială de stat, comemorând epoca în care, sub Împăratul Wilhelm al II-lea, socialiştii germani nu aveau voie să facă întruniri, ei întâlnindu-se clandestin în parcuri şi purtând ca semn de recunoaştere, o floare roşie la vedere. În Japonia, sărbătoarea muncii de o zi s-a transformat într-o săptămână întreagă de vacanţă (prima săptămână din mai), numită „săptămâna de aur”.

În Statele Unite, locul unde a început totul, 1 mai nu este totuşi o sărbătoare populară. Americanii au considerat-o întotdeauna prea bolşevică şi nu au oficializat-o! În schimb, în Canada şi Statele Unite s-a împământenit o altă zi oficială a muncitorimii, “Labor Day” (1 septembrie). Ea comemorează din păcate o altă zi sângeroasă din lupta sindicatelor nord-americane pentru echitate socială: confruntarea dintre greviştii de la uzinele Pulmann, din Chicago şi forţele guvernamentale, din anul 1894.

Mihai Trişcaş