Viceprimarul municipiului Bistriţa, Ioan Peteleu (PNL), şi-a trecut locuinţa de 111 metri pătraţi pe declaraţia de avere din 2013. Nevasta acestuia şi subordonata sa, Ana Maria Peteleu, nu şi-a trecut această locuinţă pe declaraţia de avere din acelaşi an, deşi a dobândit-o încă din 1997. Viceprimarul spune că este o vorbă de o omisiune, dar noi putem spune că e suspectă de fals în declaraţia de avere. Culmea este că ea şi-a trecut această locuinţă pe declaraţia de avere pe anul 2012, dar pe ultima ar fi preferat să ascundă această proprietate.

 

Primăria europeană, cercetată pentru integritate

Trei direcţii are în subordine viceprimarul municipiului Bistriţa Ioan Peteleu (PNL): Direcţia Tehnică, Direcţia Patrimoniu şi Direcţia Municipală Servicii Sociale. În una dintre aceste direcţii, cea de patrimoniu, lucrează şi nevasta lui, Ana Maria Peteleu. Ea este inspector în cadrul acestei direcţii. Culmea este că nevasta viceprimarului nu îşi trece pe declaraţia de avere toate bunurile pe care le deţine în proprietate. Spre exemplu, locuinţa de 111 de metri pătraţi, pe care o deţine împreună cu soţul său, nu apare pe declaraţia de avere depusă la Primăria Bistriţa de către Ana Maria Peteleu. Acest lucru ar trebui să intre în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi să demareze o anchetă. Astfel, alături de Ovidiu Creţu, se pare că mai toţi şefii din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa sunt cercetaţi de ANI. Acest lucru nu poate crea o imagine pozitivă a instituţiei unei primării europene.

 

Precedentul conflictului de interese

Viceprimarul liberal Ioan Peteleu s-a mai aflat şi în trecut în conflict de interese, de la prima şedinţă de consiliu local la care a participat, respective cea din 12 iulie 2012. El a votat pentru donarea din bugetul Consiliului Local a 1 milion de lei pentru clubul unde era la acea vreme legitimat propriul fiu. Din punctual său de vedere, nu e conflict de interese. Întrebat dacă măcar din punct de vedere moral s-a gândit să nu voteze acea hotărâre de consiliul local, a răspuns afirmativ, dar de la gând şi până la fapte rămâne o distanţă prea mare.
“Un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcţiei publice pe care o ocupă ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are şi un interes personal”, se arată pe site-ul ANI.

“Conflictul de interese consumat – X, în calitatea sa de arhitect şef al oraşului ABC, a semnat autorizaţia de construcţie solicitată de compania fratelui său. Aşteptările publicului privind conduita pe care oficialul public trebuie să o aibă variază în funcţie de tipul concret de conflict de interese existent la un anumit moment. Dacă în cazul conflictului de interese potenţial conduita cerută oficialului este mai degrabă pe exercitarea în mod transparent şi echidistant a atribuţiilor sale, în cazul conflictului de interese actualul oficial trebuie să se abţină de la luarea oricăror decizii, informându-şi superiorul ierarhic despre situaţia apărută. Conflictul de interese consumat apare în cazul în care oficialul nu s-a abţinut de la luarea unei decizii în ipoteza unui conflict de interese actual şi implică latura sancţionatorie a reglementării”, este o altă definiţie a conflictului de interese.

“Recomandarea 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei include o definiţie a conflictului de interese pentru funcţionarii publici în articolul 13: Conflictul de interese apare atunci când funcţionarul public are un interes personal care influenţează sau pare sa influenţeze îndeplinirea atribuţiilor sale oficiale cu imparţialitate şi obiectivitate. Interesele private ale funcţionarului public pot include un beneficiu pentru sine sau pentru familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, pentru persoane sau organizaţii cu care funcţionarul public a avut relaţii politice sau de afaceri. Interesul personal se poate referi şi la orice datorii pe care funcţionarul public le are faţa de persoanele enumerate mai sus”, se arată în documentul de pe integritate.eu. În ultimii ani, Gloria Bistriţa s-a confruntat întotdeauna cu probleme financiare majore, la un moment dat ajungând chiar în executare silită. Problemele nu au fost încă rezolvate sută la sută, însă Primăria Bistriţa pune umărul la greu pentru a da sprijin clubului local.

 

Precedentul lui Creţu

Ovidiu Creţu, şeful pe linie directă al viceprimarului Peteleu, a fost declarat incompatibil de magistraţii de la Curtea de Apel Cluj în pofida faptului că el a contestat raportul inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). El a spus că pentru recurs o să discute cu case de avocaţi, ceea ce arată că nu a fost mulţumit de serviciile “avocatului de casă” al PSD, Bogdan Milea. Dosarul primarului municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a pornit pe 4 martie de la Curtea de Apel Cluj către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), au declarat în exclusivitate pentru Gazeta de Bistriţa oficialii instanţei clujene. Creţu a făcut recurs pe 21.02.2014, iar perioada de aşteptare a oficialilor judecătoreşti de la Cluj încă nu poate fi înţeleasă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.