Jean Pădureanu a fost condamnat la 3 ani şi patru luni închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor. La o zi după ce a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova, el a fost transportat cu o ambulanţă la spitalul Penitenciarului Jilava, starea sa de sănătate înrăutăţindu-se. Primarul Ovidiu Creţu nu îi retrage lui Jean Pădureanu titlul de cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa şi, mai mult decât atât, a dat de înţeles că se discută la nivelul autorităţii locale şi judeţene despre o solicitare de graţiere a fostului preşedinte al Gloriei.
Dosarul Transferurilor a ajuns în instanţă în octombrie 2008, când procurorii au trimis în judecată opt inculpaţi, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate.
Condamnări grele după ani de anchetă şi procese
Procurorul care a instrumentat dosarul este nimeni altul decât Doru Ţuluş, fostul şef al Secţiei a-II-a DNA, care ocupă în prezent funcţia de şef serviciu al secţiei. Deşi acuzaţiile aduse celor opt inculpaţi au fost extrem de grave, în prima instanţă – Tribunalul Bucureşti – ei au fost achitaţi, în 2012, după 6 ani de la deschiderea dosarului şi după 43 de termene. Ulterior dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cărei instanţă a dispus, în august 2013, rejudecarea apelului la Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa Curţii de Apel Bucureşti au dat sentinţa definitivă pe 4 martie 2014.
Procurorii spun că au falsificat contractele de transfer, iar pe cele reale le-au pus bine
Conform rechizitoriului DNA, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristi Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu şi Gheorghe Neţoiu au semnat contracte de transfer ale unor jucători ai cluburilor pe care le conduceau însă au ascuns documentele reale înlocuindu-le cu altele false care conţineau alte sume de transfer mult mai mici decât cele reale. Astfel diferenţele de valoare însuşite au fost virate unor firme de tip SRL din Olanda, care aparţin unui avocat olandez. Potrivit procurorilor, din cauza acestor manevre, prejudiciul creat de cei 8 inculpaţi a fost de 1.485.071,5 dolari, adus bugetului de stat, jumătate de milion de dolari în dauna Federaţiei Române de Fotbal şi 10.969.690 dolari în dauna cluburilor de fotbal Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Oţelul Galaţi şi Gloria Bistriţa.
Scenariul descris mai sus a fost aplicat şi în cazul lui Jean Pădureanu. Astfel, potrivit procurorilor, tata Jean, la solicitarea lui Victor şi Ioan Becali, a acceptat vânzarea drepturilor de transfer ale jucătorilor Ganea Ionel şi Sânmărtean Lucian în favoarea firmelor olandeze de tip SRL Phoenix şi Intermark. În acest mod, transferul lui Ganea Ionel, în valoare totală de 2.000.000 dolari a fost diminuat la suma de 600.000 dolari.
Unii cer graţierea lui Tata Jean
Există însă posibilitatea ca aceste pedepse să fie micşorate pe parcurs în funcţie de mai multe detalii, unul dintre acestea fiind legat de vârstă. Potrivit noului Cod Penal, dacă un condamnat a primit o pedeapsă mai mică de 10 ani şi are şi vârsta de peste 60 de ani, atunci acesta pot efectua doar o jumătate din pedeapsă. Deşi a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, Jean Pădureanu ar putea scăpa, în cel mai rău caz, cu înjumătăţirea pedepsei, întrucât în curând el va împlini 78 ani. Prietenii lui Jean Pădureanu spun că sentinţa este una nedreaptă şi vor graţierea lui. Printre aceştia se numără şi primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, care a declarat zilele trecute, într-o conferinţă de presă, că au fost demarate o serie de discuţii privind întocmirea unei cereri de graţiere a lui Jean Pădureanu, care ar urma să fie transmisă preşedintelui României, Traian Băsescu.
Însă cererea de graţiere nu poate fi făcută decât de persoana condamnată, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia sau soţul persoanei condamnate, ascendenţii, descendenţii, fraţii, surorile ori copiii acestora, precum şi de aceleaşi rude ale soţului persoanei condamnate, conform art. 4 din Legea nr. 546 din 14 octombrie 2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii.
Creţu nu îi retrage titlul de cetăţean de onoare
În afara aspectului legat de graţiere, Jean Pădureanu este şi cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa, titlu primit pe data de 29 septembrie 1994. Întrebat de jurnalişti dacă se gândeşte la retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat de municipalitate lui Jean Pădureanu, primarul Ovidiu Creţu spune că nu va iniţia niciodată un proiect de hotărâre care să aibă o asemenea temă, fiindcă fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa este nevinovat. Mai mult decât atât, Creţu îl compară cu Constantin Brâncoveanu, domnitor al Ţării Româneşti, care împreună cu cei patru fii ai săi au fost executaţi la Istambul, iar astăzi sunt sanctificaţi de Biserica Ortodoxă Română. Numai că în cazul Dosarului Transferurilor inculpaţii nu mai pot face niciun recurs la sentinţa dată de instanţa Curţii de Apel Bucureşti, fiindcă potrivit Noului Cod de Procedură Penală prevederile sunt altele decât cele din vechea legislaţie.
Astfel, decizia judecătorilor din apel este definitivă şi nu va putea fi atacată decât cu recursul în casaţie, o cale extraordinară de atac, conform Noului Cod de Procedură Penală. Articolul 10, alineatul 1 din aceeaşi lege prevede că „apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de Procedură Penală se soluţionează de către aceeaşi instanţă, potrivit dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel. (…) Deciziile pronunţate în apelurile soluţionate potrivit alin 1 (…) sunt definitive, în condiţiile articolului 552, alin. 1 din Codul de Procedură Penală”. Articolul 12 din aceeaşi lege arată că „recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. (…) Hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data soluţionării recursului, dacă acesta a fost respins ori dacă a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de recurs”. Potrivit regulamentului de acordare a titlurilor de cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa, la art.16, alin. 1, lit. a) şi lit. b) din Capitolul VI se precizează care sunt condiţiile în care poate fi retras un astfel de titlu:
„Titlul de „Cetăţean de Onoare” se retrage în următoarele situaţii:
a)deţinătorii acestuia au fost condamnaţi prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracţiuni contra statului, crime împotriva umanităţii precum şi pentru alte infracţiuni care lezează imaginea titlului;
b)în situaţia în care deţinătorii titlului au produs prejudicii de imagine sau de altă natură municipiului Bistriţa sau cetăţenilor acestuia.”
Condamnat şi bun de plată
Pe lângă faptul că este condamnat la pedeapsa cu închisoarea, Jean Pădureanu are de achitat 112.000 de dolari pentru transferul fotbalistului Ionel Ganea, 87.000 de dolari pentru transferul lui Lucian Sânmărtean, la care se adaugă şi 65.000 de lei cheltuieli judiciare.