Unul dintre cei trei bărbaţi cercetaţi în dosarul legat de reportajul realizat de postul tv britanic Sky News a fost reţinut, informează Mediafax.
Este vorba despre Attila Szaba Pantic, care e acuzat de răspândire de informații false, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și aderare la grup infracțional organizat. El va fi dus în fața judecătorilor de la Tribunalul București cu mandat de arestare preventivă.
Potrivit Mediafax, procurorii au început urmărirea penală pe numele a trei dintre cei cinci români care au legatură cu realizarea reportajului Sky News, unul dintre aceştia fiind reţinut pentru 24 de ore de DIICOT. Iniţial, procurorii anunţaseră că suspecţii sunt acuzaţi de complicitate la „comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională”, infracţiune pentru care riscă până la cinci ani de închisoare. De asemenea, bărbaţii sunt acuzaţi şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi constituirea unui grup infracţional organizat.
Trei dintre cele cinci persoane care au legătură cu realizarea materialului Sky News despre presupuşi traficanţi de arme din România au fost chemate, din nou, joi, la sediul DIICOT pentru continuarea cercetărilor, după ce miercuri seara audierile au fost întrerupte. Unul dintre cei audiaţi este Szanto Aurelian Mihai, cel care ar fi intermediat legătura jurnaliştilor cu persoanele care apar în înregistare.
Szanto, alături de Levente Pantics şi Attilla Szaba Pantics sunt urmăriţi penal pentru complicitate la infracţiunea de comunicare de informaţii false, constituirea de grup infracţional organizat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
[…] Unul dintre traficanţii din reportajul Sky News, reţinut de DIICOT apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]