Cu toate că anotimpul rece a trecut, pârtia lui Ovidiu Crețu funcționează mai bine ca niciodată. În această dimineață, peste 4.000 de turiști au venit să schieze la Wonderland.

Zăpada artificială produsă în urmă cu o noapte a reușit să facă funcțională pârtia.

Din păcate, organizatorii au fost luați prin surprindere și nu reușesc să facă față cerințelor venite de la turiști.

„Sunt foarte mulți oameni pe pârtie. Deja s-au făcut încasări de sute de mii de euro! Profit nu glumă! Eu personal am fugit de la protestele bistrițenilor ca să vin aici pentru că știam că azi vin turiștii. Dis-de-dimineață am servit la mici și bere pentru că toți erau flămânzi. Ce pot să spun…WONDERLAND e un succes! Mă ajută acum cu campania electorală deși majoritatea turiștilor veniți azi erau din China. Poate se îndrăgostesc de bistrițence și se mută aici. Așa pot să contez și eu pe votul lor”, a declarat în exclusivitate pentru Gazeta de Bistrița, Ovidiu Crețu.

Pe surse am aflat că și viceprimarul servește la standurile cu dulciuri de pe marginea pârtiei.

Însă, nu putem omite faptul că 300 de turiști au rămas blocați din cauză că telescaunul s-a defectat. Aceste aspecte le comentează soția lui Crețu, angajată recent ca inginer tehnic.

„O dă-i pace… Nu e așa mare lucru. Într-o oră reparăm telescaunul și pot să coboare turiștii. De-abia li se face foame și merg la Ovi să le dea mici. Defecte de acest gen se petrec peste tot” completează soția edilului.

 

 

NOTĂ: Acesta este un pamflet (că tot e 1 Aprilie) şi trebuie tratat ca atare

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.