Bătrână de 74 de ani, a rămas fără 4.000 de lei.
„La data de 28 decembrie a.c., două persoane necunoscute, ar fi pătruns în incinta unui imobil situat în comuna Uriu, proprietatea unei femei, de 74 de ani, unde, sub pretextul că vor curăţa coşurile de fum şi profitând de neatenţia acesteia, i-ar fi sustras femeii 4.000 de lei, după care ar fi părăsit locul faptei cu un autoturism.
În cauză sunt efectuate cercetări în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor”, informează IPJ BN.
Potrivit polițiștilor, de obicei grupul de vârstă cel mai vulnerabil la acest mod de operare este constituit din persoane vârstnice. Este speculată astfel lipsa de atenţie, de apărare şi pasivitatea bătrânilor, care sunt foarte receptivi la persoane străine, deschizându-le uşa si char invitându-i în casă;
-informaţi-vă vecinii mai în vârstă, părinţii sau cunoştinţele, mai ales dacă aceştia locuiesc singuri, şi sugeraţi-le să fie mai vigilenţi;
-apelaţi la firme specializate în prestarea unor astfel de servicii, sau la persoane despre care aveţi cunoştinţă că desfăşoară astfel de activităţi. Solicitaţi întotdeauna acte ale acestora şi notaţi datele de identificare ale persoanelor străine care vă intră în casă;
-văzându-vă atât de circumspecţi şi prevăzători, persoanele de rea credinţă se vor descuraja şi vor renunţa la planurile lor;
-fiţi atenţi întotdeauna la semnalmentele persoanelor: înălţime, greutate aproximativă, semne particulare, forma feţei, culoarea părului sau a ochilor. Aceste informaţii sunt foarte preţioase pentru poliţişti în prinderea infractorilor;
-dacă vă hotărâţi să-i lăsaţi în casă, nu rămâneţi singuri cu străinii;
-chemaţi la dumneavoastră un vecin de palier dar nu slabiţi din ochi necunoscuţii;
-sesizaţi întotdeauna şi în cel mai scurt timp Poliţia, prin Sistemul de Apelare 112, când aveţi cel mai mic dubiu cu privire la intenţiile unei persoane străine aflată în casa dumneavoastră!