Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei va recunoaşte în tarifele plătite de populaţie, de la 1 iulie, jumătate din taxa pe construcţiile speciale pe care o vor plăti în acest an Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, a declarat, luni, Marian Cernat, director în cadrul ANRE, prezent la Forumul Energetic Regional FOREN 2014.

„Vom recunoaşte în tarife jumătate din taxa pe construcţiile speciale pe care o vor plăti în acest an cei doi producători de energie care livrează electricitate populaţiei, respectiv Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Nu s-au finalizat încă calculele privind preţul final de la 1 iulie”, a precizat Marian Cernat, conform capital.ro.

Întrebat dacă se ia în calcul şi o reducere a facturii, ca urmare a faptului că, în acest an, consumatorii trebuie să recupereze o parte din contribuţia cu certificatele verzi, plătită de două ori în perioada 2012-2013, oficialul ANRE a răspuns negativ.

Săptămâna trecută, vicepreşedintele ANRE, Emil Calotă, a declarat că preţul reglementat al energiei electrice va scădea din iulie 2014, după ce, timp de şase luni, componenta de certificate verzi a fost plătită de două ori de consumatorii finali.

Electrica a încasat suplimentar, prin dubla taxare a certificatelor verzi, suma de 50 de milioane de lei, pe care se aşteaptă să o returneze consumatorilor, potrivit prospectului de listare la bursă a companiei.

„Electrica Furnizare se aşteaptă la reduceri ale tarifelor de furnizare aferente perioadei de reglementare care va începe în iulie 2014, cu scopul de a despăgubi consumatorii pentru costurile suplimentare suportate”, precizează Agepres. 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.