A opta ediţie a Serbărilor Bistriţei Medievale bate la porţile Cetăţii !
Va fi o sărbătoare cu iz medieval, ce se va desfăşura în perioada 27 – 29 iunie în perimetrul Pietonalului din Centrul Istoric al oraşului, cu un Târg al meşterilor specific acestui eveniment, cu spectacole de animaţie stradală cu cavaleri şi domniţe, dar şi cu concerte de muzică medievală. Animaţia cavalerească va fi asigurată de Ordinul Cavalerilor Lup (cu „bârlogul” în Târgu-Mureş), condus de Marele Lup Liviu Pancu, nimeni altul decât regizorul serbărilor medievale din Cetatea Sighişoarei. O noutate a festivalului va fi „Curtea comedianţilor” coordonată de Mihai Todor, regizor şi menestrel deopotrivă, liderul trupei „Truverii”, care va propune publicului bistriţean spectacole cu teatru medieval, dansuri medievale şi renascentiste, jonglerie cu poiuri, muzică, scenografie, laborator de poezie medievală. Animaţia stradală va fi înnobilată de graţia şi frumuseţea domniţelor din trupa de dansuri medievală NOSA, iar pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică va fi aleasă şi Domniţa Bistriţei, căci nici o cetate nu este puternică fără domniţe frumoase! Acest lucru îl vor demonstra şi fetele de la trupa de animaţie cu foc SiriuS, în reprezentaţiile lor nocturne de vineri şi sâmbătă.
Cei mai vajnici arcaşi din Transilvania se vor întrece în cursul zilei de sâmbătă, 28 iunie, în curtea Complexului Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud, pentru a câştiga trofeul „Arcaşul ţinutului Nösnerland”, întrecerea fiind pigmentată cu muzica menestrelilor.
Concertele de muzică medievală vor fi susţinute de trupele „Lupus Dacus” şi „Truverii”, iar concertul de final va aparţine menestrelilor veacului XXI, muzicienii de la „Nightlosers”. Aceştia îşi vor lansa cel mai recent album într-un scenariu medieval, în care se vor afla faţă în faţă cu Judele Cetăţii Bistriţa şi nu le va fi deloc uşor…
Trupa de stegari „Artgotiga” (Sibiu), „Eroii veacurilor apuse” (Braşov), formaţia de dansuri săseşti „Regenbogen” a Forumului German Bistriţa, teatrul de păpuşi „Alexandru Misiuga”, trupa de copii „Comenius Team” de la Palatul Copiilor Bistriţa şi baladistul irlandez Pat O’Mahoney vor fi protagoniştii altor spectacole atrăgătoare din programul acestei ediţii a festivalului medieval.
Serbările Bistriţei Medievale 2014 sunt organizate de Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală şi Centrul Cultural Municipal Bistriţa, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bistriţa şi al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Complexul Muzeal Judeţean.
Mai multe informații aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.