Date extrem de importante vor fi publicate pe 14 noiembrie, cu doar două zile înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale 2014. Potrivit unui calendar publicat pe site, Institutul Național de Statistică ar trebui să anunțe, vineri, 14 noiembrie, la ora 10:00, datele semnal pentru evoluţia economiei din trimestrul trei 2014 şi evoluţia, comparativ cu trimestrul doi şi trimestrul trei 2013, scrie dcnews.ro.
Dacă INS va respecta calendarul și va publica pe 14 noiembrie datele privind PIB-ul pentru trimestrul trei din 2014, acestea ar putea fi speculate pentru a ataca unul dintre candidați, însă rămâne de văzut cât de îndreptățită va fi ofensiva declanșată.
PIB-ul pentru trimestul 3 din 2014 va fi unul estimativ, mai degrabă irelevant, care va suferi ulterior numeroase modificări, până la o formă finală.
De asemenea, cifrele vor fi greu de comparat cu cele din aceeași perioadă a anului trecut, când agricultura a tras economia după, lucru care nu se întâmplă și în 2014.