Faţă de tânărul, în vârstă de 21 de ani, reţinut pentru 24 de ore după ce a sustras un autoturism şi a provocat un accident de circulaţie pe raza municipiului Bistriţa, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,Furt în scop de folosinţă”, ,,Vătămare corporală din culpă” şi ,,Părăsirea locului accidentului”.

Acesta a fost internat într-o unitate medicală de specialitate, din municipiul Bistriţa, unde urmează a-i fi efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică pentru a se constata dacă avea discernământ în momentul comiterii faptelor.

Acesta a sustras luni o maşină care era lăsată cu cheile în contact şi a accidentat un pieton, după care a fugit de la locul faptei, dar la scurt timp a fost oprit de poliţişti. Pietonul accidentat, fiul lichidatorului de la Gloria Bistriţa a fost transportat la o clinică din Cluj.

În funcţie de rezultatul expertizei se va stabili dacă tânărul bistriţean va fi prezentat Judecătoriei Bistriţa cu propunere de arestare preventivă sau luarea altor măsuri.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului Rutier Bistriţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.