În ultimii doi ani, manevrarea incorectă a aparatelor alimentate cu gaze naturale, precum şi utilizarea unor instalaţii sau aparate defecte sau deteriorate au cauzat 50 de explozii. În urma acestora, şase persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 30 au fost rănite, motiv pentru care compania E.ON Gaz Distribuţie le atrage atenţia consumatorilor.

Aprinderea focului la aragaz sau în sobă, este, evident, un lucru obişnuit reprezentând însă un adevărat pericol, în special datorită riscurilor pe care le presupune utilizarea oricăror substanţe combustibile, respectiv a pericolelor care pot şi chiar se manifestă, cu victime. Spre exemplu, în ultimii doi ani, din cauza manevrării incorecte a aparatelor alimentate cu gaze naturale sau a utilizării unor instalaţii/aparate defecte/deteriorate au avut loc 50 de explozii, în cele 20 de judeţe în care acţionează E.ON Gaz Distribuţie. Au murit şase persoane, iar alte 30 au fost rănite, pentru că nu au acordat atenţia cuvenită sistemelor de încălzire.

Una dintre explozii s-a produs chiar în Bistriţa-Năsăud şi s-a soldat cu o victimă.

„Cei care recurg la improvizaţii trebuie să înţeleagă că-şi riscă nu doar propria viaţă, ci şi pe cea a membrilor familiei şi a vecinilor! Totodată, este important de reţinut faptul că instalaţiile interioare de utilizare a gazelor naturale se pot degrada în timp, rezultând îmbinări slăbite, robineţi care nu mai prezintă o siguranta sau chiar fisuri, iar acestea pot duce la acumulări de gaze. De aceea, este absolut necesară efectuarea verificărilor şi a reviziilor periodice la instalaţiile de gaz”, se reaminteşte într-un comunicat al E.ON România.

 

Potrivit prevederilor legale, verificarea se efectuează obligatoriu o dată la 2 ani, iar revizia o dată la 10 ani de către firme specializate în domeniu, responsabilitatea pentru efectuarea acestora revenind consumatorilor.
Dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie poate fi contactat la numerele de telefon 0265/200.928, 0800.800.928.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.