Deputatul liberal bistriţean Stelian Dolha spune, într-o postare pe facebook, că în cursul zilei de marţi, la prezentarea Strategiei de Dezvoltare a Rețelei de Autostrăzi făcută în fața parlamentarilor USL, l-a întrebat pe premierul Victor Ponta ce se întâmplă cu Bistrița, dar și cu alte municipii din Regiunea de Nord-Vest.

„L-am întrebat ieri, la prezentarea Strategiei de Dezvoltare a Rețelei de Autostrăzi făcută în fața parlamentarilor USL, pe premierul Victor Ponta ce se întâmplă cu Bistrița, dar și cu alte municipii din Regiunea de Nord-Vest. Premierul vorbea inclusiv despre asigurarea legăturilor între regiunile istorice atunci când a justificat prezența unor proiecte de autostradă pe harta prezentată, însă între nordul Transilvaniei și al Moldovei cea mai scurtă distanță ar fi fost prin județul Bistrița-Năsăud. I-am spus acest lucru, așa cum i-am spus și că e greu să le explici bistrițenilor că nici măcar într-un viitor îndepărtat nu vor circula pe autostradă în județul lor.

Răspunsul premierului a fost că, momentan, acesta este proiectul gândit cu Ministerul Marilor Proiecte, că și-ar dori autostrăzi care să lege fiecare reședință de județ, evident și Bistrița, dar că deocamdată, financiar, mai mult nu se poate.

Mi-aș fi dorit ca Ministerul Marilor Proiecte condus de Dan Șova să fie mai atent cu regiunea de Nord-Vest, cu nordul României în întregime, pentru că e foarte greu să vorbești de regionalizare, este foarte greu, dacă nu imposibil, să dezvolți regiuni pe care să nu le legi de o autostradă”, scrie deputatul bistriţean în postarea sa pe reţeaua de socializare.

Conform „Strategiei de Dezvoltare a Rețelei de Autostrăzi” a Guvernului României, judeţul  Bistriţa-Năsăud nu va fi străbătut, cel puţin până în 2022, de nicio autostradă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.