SIVECO ne minte pe față. Cu spume. Și tot noi suntem jurnaliștii răi și îi atacăm. Și încearcă să ne și intimideze pe deasupra că ne minte. Cu toate că reprezentanții SIVECO ne-au trimis un comunicat de presă prin care ne spun că Irina Socol nu mai are nicio funcție în cadrul companiei, datele scoase AZI de la Registrul Comerțului arată că ea încă este acționar. 

„De asemenea, vă informăm că, din luna septembrie 2014, doamna Irina Socol nu mai deține nicio funcție în cadrul SIVECO România, astfel încât aluziile tendențioase pe care le faceți sunt deplasate”, arată cei de la SIVECO într-o serie de precizări remise redacției Gazeta de Bistrița. Această informație este infirmată de datele de la Registrul Comerțului prezentate în imaginea de mai jos:

irina socol actionar registrul comertului

Raportul de la Registrul Comerțului îl puteți vedea în detaliu mai jos:

Raport interogare SIVECO Registrul Comerțului

DNA: S-a încercat favorizarea firmei SIVECO

Numele societății Siveco apare în dosarul Microsoft. Societatea albă ca lacrima SIVECO, după cum se prezintă în cadrul precizărilor, apare în indiciile procuroilor că ar fi favorizată de instituțiile statului. Cum? Prea-cinstiții de la SIVECO? Da, da, DA!

”A reieșit din probele administrate că procedura de achiziţie a fost restricţionată, iar prin încheierea contractului şi acceptarea cesionării acestuia s-a urmărit de fapt favorizarea firmei Siveco şi a firmelor colaboratoare, în condiţiile în care specificaţiile tehnice ale livrabilelor din caietele de sarcini conduceau către firma IBM sau Compaq, iar specificaţiile tehnice pentru software către firma Siveco. Achiziţiile în cadrul Programului SEI au fost efectuate la preţuri cu până la 50% mai mari, iar continuarea proiectului cu firma Siveco, în cadrul etapei a IV-a, a fost impusă de condiţiile împovărătoare ale contractului de leasing financiar care era în derulare, deşi actele de control recomandau efectuarea unei proceduri de achiziţie”, arată procurorii DNA într-un comunicat de presă disponibil integral aici. 

Dacă vreți să citiți precizările MINCINOASE ale societății SIVECO trebuie să accesați documentul de mai jos. Celelalte chestiuni nici nu mai are rost să le comentăm că ne-am pierde prea mult timp cu SIVECO, despre care presa centrală a scris că a fabricat acte cu asociația NEVĂZĂTORILOR pentru a primi fonduri UE(vezi aici).

siveco precizari

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.