Şantierul deschis la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud a fost inspectat la data de 22 octombrie, de preşedintele CJ BN, Radu Moldovan şi vicepreşedintele CJ, Dorin Popescu.
Proiectul are o valoare totală de 6.1 milioane de lei şi este finanțat din fonduri norvegiene, prin programul ”Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural” derulat de Ministerul Culturii.
Lucrările sunt în plină derulare, stadiul fizic al acestora fiind undeva la 30-35% din contract.
Potrivit managerului Complexului Muzeal Judeţean Alexandru Gavrilaş, la reabilitare se lucrează cu materiale de asanare a monumentelor istorice, unele dintre cele mai scumpe din lume.
„Curtea va fi împărțită în patru părți, aici urmează a fi o piațetă. Va fi o amenagajre urbanistică a unei grădini care până la această oră a fost un fel de parc natural, în rest sunt lucrări de arhitectură, reabilitare a acoperișului, schimbarea învelitorii cu un sistem special, garantat 30 de ani de producători, dar se săune că garanția la tablă este de 100 de ani, materialele cu care se lucrează sunt unele dintre cele mai scumpe din lume, materiale de asanare, a monumentelor istorice. Lucrările sunt de bună calitate, la această oră, sunt de 30%, în ideea în care sunt lucrări de infrastructură care nu se văd. Instalația de curent este făcută, instalația de gaz, țeava care se vedea, a dispărut, e sub pământ, s-au reglat toate lucrurile acestea, și de abia acuma apar lucrările în construcție cele care se fac vizibil , a declarat”Alexandru Gavrilaş, managerul Complexului Muzeal.
Lucrările care au început la sfârșitul lunii iulie și trebuie să se încheie cel mai târziu la 30 aprilie 2016, conform contractului de finanţare. Construcţiile sunt realizate de SC Electra Geniu SRL din Deva.
„Lucrăm cu ”motoarele turate la maxim”, pentru ca până anul viitor în vară să avem unul dintre cele mai moderne Complexe Muzeale din țară!
În momentul de față stadiul fizic al lucrărilor de modernizare a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud și de amenajare a curții interioare este de aproximativ 30-35%. Această investiție finanțată din fonduri norvegiene nerambursabile, este în momentul de față una dintre cele mai importante investiții ale Consiliului Județean în infrastructura de turism a județului Bistrița-Năsăud.
Proiectul “Concept de amenajare, funcţionare şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud”, în valoare totală de 6.171.949 lei (1.397.158,80 euro), este finanțat din fonduri norvegiene, prin programul ”Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural” derulat de Ministerul Culturii.
Proiectul vizează măsuri de renovare ale unor porţiuni din Corpul A şi reamenajarea curţii interioare. Subsolul va deveni spaţiu interactiv de creaţie, curtea care va avea sistem de iluminat ambiental va fi împărţită în mai multe zone – urbană (parc tematic cu spaţii verzi, două fântâni arteziene), rurală (alei, gazon, marcarea bisericii din lemn), piaţă volantă pentru târguri şi expoziţii. În timpul lucrărilor se vor crea 63 de noi locuri de muncă, iar după finalizare vor fi şase noi posturi: două de supraveghetor, două de ghid galerii de artă şi două de ghid obiective culturale”, informează Președintele CJ BN. Radu Moldovan.