Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a ieşit învingător din războiul cu Agenţia Naţională de Integritate, care în toamna anului 2013 l-a declarat incompatibil cu funcţia pe care o deţine. Sentinţa definitivă a fost pronunţată săptămâna trecută de instanţa de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. Înainte ca instanţa supremă să se pronunţe, Ovidiu Creţu s-a arătat foarte optimist cu privire la decizia pe care o vor lua judecătorii în cu privire la starea sa de incompatibilitate şi chiar anunţa subtil că va candida pentru un al treilea mandat la Primăria Bistriţa. După ce a aflat că a ieşit învingător, edilul bistriţean a afirmat că în România justiţia funcţionează.
Mai bine de un an de zile, Ovidiu Creţu a avut mari emoţii în ceea ce priveşte stabilitatea scaunului său de primar al Bistriţei, după ce Agenţia naţională de Integritate l-a declarat incompatibil cu funcţia.
ANI l-a declarat incompatibil
În urmă cu aproximativ un an şi jumătate, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a găsit în stare de incompatibilitate pe Ovidiu Creţu din cauză că acesta ar fi deţinut simultan atât funcţia de primar al municipiului Bistriţa, dar şi calitatea de reprezentant asociat persoană juridică în cadrul S.C. BUSINESS PARK BISTRIŢA SUD S.R.L, în perioada 1 octombrie 2012 – 21 ianuarie 2013.
La scurtă vreme după ce a fost declarat incompatibil de ANI, Ovidiu Creţu declara că de fapt ar fi fost o greşeală din partea Registrului Comerţului, care însă a fost rectificată, documentul fiind depus la dosarul de verificare de la Agenţia Naţională de Integritate. Cu toate acestea, decizia ANI a fost una dură şi drept urmare primarul Bistriţei s-a arătat decis să meargă în instanţă, convins că va câştiga.
Curtea de Apel Cluj i-a spus „pas”!
Procesul s-a judecat la Curtea de Apel Cluj, unde Ovidiu Creţu nu a reuşit să îi convingă pe magistraţi că este pur ca lacrima.
„Admite excepţia lipsei de interes invocată în dosar conexat nr.1152/33/2013 al Curţii de Apel Cluj,de către pârâta ANI şi în consecinţă: Respinge ca lipsită de interes acţiunea formulată de reclamanţii Primăria Municipiului Bistriţa, Municipiul Bistriţa şi Primarul Municipiului Bistriţa având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr.40409/G/II/23.09.2013. Respinge ca lipsită de interes cererea de suspendare formulată de reclamantul COT în contradictoriu cu pârâta ANI, în dosar nr.1153/33/2013 al Curţii de Apel Cluj. Respinge ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul COT în contradictoriu cu pârâta ANI având ca obiect anularea raportului de evaluare nr.40409/G/II/23.09.2013. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare în ceea ce priveşte cererea de suspendare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Cluj sub sancţiunea nulităţii. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Cluj sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică din 21 ianuarie 2014”, se arată în decizia instanţei Curţii de Apel Cluj.
CCR, verdict de constituţionalitate
Soluţia dată de magistraţii clujeni a fost atacată în recurs, astfel că dosarul a ajuns pe masa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în iulie 2014. Pe 27 ianuarie 2015, instanţa supremă ar fi trebuit să dea verdictul în dosarul de incompatibilitate a lui Ovidiu Creţu, însă magistraţii au amânat pronunţarea pentru data de 10 februarie.
De la depunerea recursului de către Ovidiu Creţu şi până să se pronunţe ÎCCJ, Curtea Constituţională a decis, în 16 decembrie 2014, că articolul în baza căruia atât Ovidiu Creţu, dar şi alţi aleşi locali, printre care s-a numărat chiar şi actualul preşedinte al României Klaus Iohannis care au fost declaraţi incompatibili, este constituţional.
„Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 în baza căruia inspectorii de integritate au constatat că actualul preşedinte este în stare de incompatibilitate.
Iohannis, speranţa lui Creţu
La finele anului trecut, Ovidiu Creţu declara că speţa sa este una similară cu a fostului primar al municipiului Sibiu, actualul preşedinte al României – Klaus Iohannis.
„Sunt în aceeaşi situaţie cu unul din procesele domnului preşedinte Klaus Iohannis. Aştept în 12 (n. r. – 12 ianuarie 2015) să văd dacă preşedintele nou ales va fi declarat în incompatibilitate de Înalta Curte. Dânsul a fost mandatat exact ca şi mine să depună documentele pentru societatea care administrează pieţele la Sibiu. Şi eu am fost mandatat pentru acelaşi lucru, însă pentru Parcul Industrial. Diferenţa este că el a câştigat în prima instanţă, eu am pierdut, dovadă că instanţele judecă independent. Mi se pare că în 12 (n. r. – ianuarie 2015) are domnia sa procesul şi sunt convins că, în situaţia în care domnia sa va pierde procesul, şi va deveni incompatibil, voi pierde şi eu, iar dacă el câştigă, ar trebui, în mod firesc să câştig şi eu”, a declarat la acea vreme Ovidiu Creţu.
Cu o zi înainte ca instanţa supremă să dea un verdict în cazul său, Ovidiu Creţu se arăta convins că va câştiga. „Pentru o chestie de nimic a trebuit să ajung la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-mi apăr drepturile. Mâine se va încheia tot, spun eu, în mod fericit”, a declarat primarul Bistriţei într-o conferinţă de presă.
Raportul ANI, anulat de ÎCCJ
Magistraţii ÎCCJ au dat dreptate atât lui Klaus Iohannis, cât şi primarului Bistriţei Ovidiu Creţu. „Admite recursul declarat de Creţu Ovidiu Teodor împotriva Sentinţei nr. 16 din 21 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul Creţu Ovidiu Teodor şi dispune anularea Raportului de evaluare nr.40409/G/II/23.09.2013 emis de Agenţia Naţională pentru Integritate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Definitivă”, este sentinţa pronunţată pe 10 februarie de magistraţii instanţei supreme.
Creţu: Nu am avut prea de-a face cu firma
După victorie, Ovidiu Creţu a afirmat că decizia pe care magistraţii ÎCCJ au dat-o în cazul său vine să confirme faptul că „în România justiţia funcţionează aşa cum trebuie”.
„Mă bucură enorm faptul că s-a ținut cont de faptul că nu am avut prea mult de-a face cu firma care se ocupă de parcul industrial, de fapt, aici legea este de vină, legea administrației publice locale, act normativ care ar trebui să fie modificat în sensul ajutorării noastre, a primarilor”, a declarat Ovidiu Crețu, potrivit Propolitica.ro. Dacă acum edilul bistriţean recunoaşte că a avut de a face într-o oarecare măsură cu firma care se ocupă de parcul industrial, anul trecut când a pierdut prima rundă cu Agenţia Naţională de Integritate la Curtea de Apel Cluj, Ovidiu Creţu susţinea că situaţia sa ar fi fost generată de o greşeală din partea Registrului Comerţului, care însă a fost rectificată.
„Eu am fost cel care a semnat adresa de înaintare a documentelor către Registrul Comerţului, aceştia au înţeles că eu am fost delegat, neexistând niciun fel de hotărâre. Şi-au corectat greşeala, au anunţat-o în scris, am fost cu respectiva adresă la agenţie, au spus că e în regulă, că e în ordine şi m-am trezit după şase sau şapte luni că mi-au dat soluţia de incompatibilitate”, declara anul trecut primarul bistriţean.
Mai vrea un mandat
Acum, Ovidiu Creţu este liber să viseze la un al treilea mandat de primar al municipiului Bistriţa, pe care este convins că l-ar câştiga cu sau fără partid. „Şansa mea de a obţine un al treilea mandat este foarte mare, cu partid, fără partid. Ştiu că PSD-ul se mândreşte cu ceea ce a realizat administraţia condusă de Creţu la nivelul municipiului Bistriţa, iar din punct de vedere al opţiunii electoratului sunt absolut convins că am şanse foarte mari, sigur asta nu poţi să ştii precis decât în ziua votului, dar nu îmi fac probleme”, este declaraţia primarului Ovidiu Creţu într-un interviu acordat, luna trecută, cotidianului Răsunetul.