La şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare”, din Bistriţa, beneficiază de program after-school 25 de copii.
Aceştia au primit vizita Mitropolitului Clujului Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, la data de 27 noiembrie, pe care l-au întâmpinat cu un program special de colinde și poezii.
Ierarhul le-a oferit îndemnuri duhovnicești cu privire la modelele pe care trebuie să le urmeze în viața de zi cu zi, iar la sfârșitul întâlnirii, elevii au primit daruri.

Pr. Tudor Mudure a declarat că programul de after-school „Sfântul Stelian” este un program pilot derulat de Arhiepiscopia Clujului în județul Bistrița-Năsăud și menirea lui este de a susține activitatea educațională prin dezvoltarea unor competențe ce vizează viața socială, civică, morală și religioasă.

„Copiii care sunt înscriși în acest program beneficiază de ghidare și coordonare educațională din partea unor profesori voluntari, care au o bogată experiență și sunt dornici să se implice în dezvoltarea unui spirit moral-creștin al micuților școlari”, a mai spus inspectorul eparhial pentru tineret de la nivelul județului Bistrița-Năsăud, Pr. Tudor Mudure, potrivit radiorenasterea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.