Opt aleşi locali au fost declaraţi, miercuri, de Agenţia Naţională de Integritate, incompatibili cu funcţiile pe care le deţin. În lotul celor opt se află şi un bistriţean. Este vorba de viceprimarul comunei Spermezeu, Marian Timoftei.

 

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către opt aleși locali (un primar, doi viceprimari, cinci consilieri locali), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.

Pe lista neagră se află şi viceprimarul comunei Spermezeu, Marian Timoftei. Potrivit ANI, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 februarie 2013 – 26 iunie 2014, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul MARIAN TIMOFTEI PFA, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.