La sediul CJRAE BN, a avut loc la începutul săptămânii, concursul „Exprimă-te liber”, etapa judeţeană, pentru elevii din ciclul gimnazial şi liceal.

Scopul acestui concurs a fost implicarea elevilor de gimnaziu şi de liceu în pregătirea unor lucrări ingenios concepute şi transmiterea unor mesaje educaţionale de impact prin intermediul diferitelor tehnici de exprimare specifice art-terapiei.
Tematica propusă pentru această ediţie a fost: „Știu cine sunt, știu ce vreau!”.

„Prin acest proiect consilierea se realizează în cadrul unui concurs cu public, în care rolul consilierului este preluat de către elevii participanţi, care transmit mesaje pozitive, educative şi originale pe o tematică de actualitate, prin tehnici de exprimare art-terapeutice, la liberă alegere.
Elevii s-au exprimat liber, individual sau în grup, utilizând tehnici art-terapeutice (muzică, desen, pictură, dans, teatru, mimă, fotografie, compoziţie literară, colaj, afiş, etc.)”, se arată într-un comunicat remis redacției.

La etapa judeţeană, organizată de CJRAE BN şi CJAP BN, au participat 27 de elevi din şcoli gimnaziale şi licee din județ. Elevii care au trecut de etapa judeţeană şi au obţinut locul I şi locul II vor participa la faza naţională a concursului „Exprimă-te liber” la Zalău, iar câştigătorii vor fi premiaţi cu diplome, sume de bani, tricouri şi genţi inscripţionate cu logo-ul concursului.

Pentru etapa județeană, rezultatele sunt următoarele:
LA NIVEL GIMNAZIAL:
Premiul I: Avram Adriana, Avram Silviu, Rus Alexandra de la Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu”, Maieru – secțiunea muzică (profesor consilier Borș Viorica).
Premiul al II-lea: Grigore Bogdan, Arpășteuan Raul de la Colegiul Național Andrei Mureșanu Bistrita-secţiunea muzică/eseu (profesor consilier Brici Florina).
LA NIVEL LICEAL:
Premiul I: Algeorge Alin Emilian, Cârceie Adriana Cornelia, Ureche Sorina și Neamțiu Oana Simina de la Liceul Teoretic „Solomon Halița” Sîngeorz-Băi, secțiunea colaj (muzică, dans, actorie, film) (profesor consilier Motogna Alexandru și coregraf Gomboș Anamaria).
Premiul al II-lea: Rus Bianca, Cozma Emilia de la Colegiul Național „Petru Rareș”, Beclean – secţiunea pictura/monolog (profesor îndrumător Cîmpean Emese).

Juriul care a desemnat câștigătorii a fost format din: director CJRAE BN – prof. Hudrea Daniela, coordonator CJAP BN – prof. Sidor Luciana, reprezentant al CJ BN – Rațiu Lazăr, inspector de specialitate ISJ BN – prof. Ioja Ioan, metodist CCD BN – prof. Baci Alin și reprezentant al CSEI Lacrima, Unirea – prof. Avram Emanuela.

Evenimentul nu putea avea loc fără implicarea profesorilor consilieri: Tofan Ana Maria, Borş Viorica, Prozorianu Nina, Romanese Stela, Brici Florina, Motogna Alexandru, Tomșa Claudia, Florea Bianca, Harap Cristina, Pavelea Tudor-Daniel şi Arpășteuan Dana, care, alături de cadrele didactice din şcoli au reuşit să valorifice potenţialul copiilor şi să scoată în evidenţă adevăratele talente”, se mai arată în același comunicat.

 

11074161_848585735189080_808763929809380724_n 11012426_848590228521964_7652542717996222922_n 10628547_848591061855214_5943023062060996453_n 10584047_848591481855172_5601968740507072111_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.